Paștele Catolic. La Miercurea Ciuc a avut loc tradiționala ceremonie de sfințire a bucatelor. Au participat mii ce credincioși | GALERIE FOTO
Sursa foto: Magyrrorszag Fojonzulatusa Csikszereda
Tradiţionala ceremonie de sfinţire a bucatelor cu ocazia Paştelui Catolic, la care au participat mii de oameni, a avut loc duminică, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc, autorităţile locale susţinând că evenimentul este cel mai mare de acest gen din Bazinul Carpatic.
La fel ca în fiecare an, oamenii au început să vină pe platoul din centrul oraşului cu mult înainte de ora 8:00, atunci când a început slujba religioasă, şi s-au aşezat în rânduri lungi, care s-au întins chiar şi pe străzile adiacente, circulaţia fiind întreruptă timp de aproximativ o oră.
Transportul public a fost gratuit pentru cei care au participat la eveniment, în loc de bilet aceştia prezentând şoferului coşul cu care mergeau la ceremonie.
Oamenii au adus cu ei coşurile cu bucate tradiţionale pentru masa de Paşti, precum ouă roşii, drob, şuncă, friptură, prăjituri, dar şi flori, toate urmând să fie prezente pe masa familiei în această zi de sărbătoare.
În multe cazuri, coşurile şi şervetele care le acoperă sunt folosite doar pentru acest eveniment şi sunt păstrate zeci de ani, ca moştenire de la părinţi sau bunici.
În centrul oraşului au fost prezenţi numeroşi participanţi îmbrăcaţi în port popular secuiesc iar multe familii au venit însoţite de copii purtând propriul coşuleţ cu bucate, pentru ca tradiţia să fie dusă mai departe.
Evenimentul este unul impresionant, la care iau parte în fiecare an câteva mii de oameni, unii venind la Miercurea-Ciuc şi din localităţile învecinate.
Slujba de sfinţire a bucatelor a fost oficiată, de la un altar improvizat, de fostul episcop al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia Tamas Jozsef, alături de mai mulţi preoţi catolici.
După slujbă, preoţii au mers printre rândurile lungi de oameni, au sfinţit bucatele şi le-au adresat credincioşilor tradiţionalele urări de Paşti.
Preoții au dat indicații despre votul pentru alegerile din Ungaria
De asemenea, de la altarul unde s-a oficiat slujba, preotul Darvas Kozma József le-a oferit explicaţii celor prezenţi referitoare la paşii pe care trebuie să îi urmeze pentru a vota la alegerile din Ungaria, programate pe 12 aprilie.
La finalul ceremoniei, oamenii au intonat imnul Ungariei şi pe cel secuiesc.
Obiceiul binecuvântării bucatelor în centrul oraşului a fost introdus în 2001 de episcopul Tamas Jozsef, deoarece bisericile din zonă deveniseră neîncăpătoare. Tradiţia a fost respectată an de an, chiar şi atunci când platoul din centrul oraşului era în renovare, organizatorii luând decizia atunci să organizeze ceremonia pe strada principală din Miercurea-Ciuc.
Singurul an când evenimentul nu a avut loc a fost în 2020, din cauza pandemiei de COVID-19, iar în 2021 s-a ţinut respectând măsurile de distanţare.
De-a lungul timpului, ceremonia de binecuvântare a bucatelor a devenit un simbol al sărbătorilor pascale catolice din oraş şi o sărbătoare a comunităţii maghiare, obiceiul fiind preluat şi în alte oraşe din zonă.
FOTO: Magyrrorszag-Fojonzulatusa-Csikszereda

















