Confidenţialitate


Parlamentul Ucrainei a prelungit legea marțială până pe 21 noiembrie. Bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani nu pot părăsi țara


Tanc între drapelul Rusiei și al Ucrainei

Măsurile sunt în vigoare în Ucraina de la începutul invaziei ruse. Pe de altă parte, Vladimir Putin a spus luni, din nou, că obiectivul trupelor sale este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas. Noi explozii s-au auzit luni seară în jurul centralei nucleare Zaporojie. 

Ucraina cere noi sancțiuni împotriva Rusiei și avertizează în privința unei catastrofe la cea mai mare centrală nucleară din Europa unde noi bombardamente în apropiere de Zaporojie au relansat jocul acuzațiilor între cele două părți, scrie Reuters.

Luni seară târziu, președintele Volodimir Zelenski a avertizat că, dacă prin acţiunile Rusiei se produce o catastrofă, consecinţele ar putea să-i lovească pe cei care pentru moment tac.

Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia la Enerhodar, a susținut luni că zone din apropierea centralei nucleare au fost bombardate de 25 de ori cu artilerie de fabricație americană.

Însă, potrivit șefului administrației districtului Nikopol, care se află peste râu de Enerhodar și care rămâne sub control ucrainean, forțele ruse au fost cele care au bombardat orașul pentru a încerca să dea impresia că Ucraina îl atacă.

Tot luni, la aproape jumătate de an de la declanşarea unui război neprovocat împotriva Ucrainei, Vladimir Putin a spus din nou că obiectivul Rusiei este capturarea completă a regiunii ucrainene Donbas care „e eliberată pas cu pas”.

Parlamentul ucrainean a prelungit din nou legea marţială şi mobilizarea generală.

Decretul, care include o interdicţie de ieşire din Ucraina pentru toţi bărbaţii cu vârste între 18 şi 60 de ani, se va aplica până la data de 21 noiembrie inclusiv.

Este a doua extindere a măsurii de la începutul agresiunii militare ruse contra Ucrainei.

Citește și: Anton Listopad, unul dintre cei mai buni piloți ai Forțelor Aeriene din Ucraina, a fost doborât de ruși în timpul unui raid aerian

Sursa foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Accident feroviar în Galați: Patru persoane au murit după ce un tren a lovit un microbuz. Printre victime,…

Constanța: au început lucrările la stadionul „Gheorghe Hagi”. Arena va fi finalizată în 2028 | AUDIO

Piața Victoriei. Acceptă liberalii un premier tehnocrat? Răspunde deputatul liberal Alexandru Muraru

Timpul mare petrecut de copii în fața ecranelor le-ar putea afecta dezvoltarea la fel de mult ca nașterea…

A patra încercare de vânzare a Şantierului Damen Mangalia a eșuat. Următoarea licitație va porni de la 75%…

Raportul Departamentului de Stat al SUA: România rămâne atractivă pentru investitori, dar taxele și birocrația afectează mediul de…

Tânăr din Maramureș, condamnat pentru viol, căutat de polițiști. Și-a tăiat brățara și a fugit înainte să fie…

Europa are nevoie de NATO, dar trebuie să-și asume o responsabilitate mai mare pentru propria apărare, afirmă comisarul…

Ambasadorul Ucrainei în UK critică atitudinea Occidentului față de războiul din Ucraina: „Arsenalul democrației este aproape epuizat”

Bucureștiul devine capitala mondială a spectacolelor în sauna: Sauna Fest 2026 aduce peste 800 de experiențe la Therme…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează