Confidenţialitate


Parlamentarii ar trebui să voteze sau să respingă legea pensiilor speciale?


Parlamentarii ar trebui să voteze sau să respingă legea pensiilor speciale?

Hotărâți să intre în rândul lumii civilizate, parlamentarii noștri se chinuie de mulți ani, dar acum pare că sunt mai aproape decât oricând, să își voteze o lege privind o indemnizație specială, o pensie dacă vreți așa, pe care o vor primi la finalul mandatului sau mandatelor de parlamentari.

Așa este în toată lumea civilizată, e argumentul lor. Și, într-adevăr, așa este în toată lumea civilizată. Dar România greu se poate numi o țară din lumea civilizată și, eufemistic vorbind, este și lipsa de contribuție a lor, a parlamentarilor pentru această stare de fapt.

Nu vreau să intrăm în detalii tehnice, cât e pensia, dacă primesc sau nu și corupții sau nu, vreau să discutăm azi pe principii.

Principiul spune că da, un reprezentant al poporului ar trebui să beneficieze de o indemnizație viageră, adică pe viață, ca să nu ajungă vai de capul lui, după ce nu va mai fi parlamentar. Se prezumă faptul că în calitatea sa de reprezentant al poporului, și-a servit țara, la fel ca un militar, un polițist sau un judecător, să spunem.

În același timp, argumentele aduse de cei care vor această lege împotriva puținilor parlamentari care nu o vor, sunt de felul – sunt populiști, se gândesc deja la alegeri, au afaceri murdare și nu-i interesează această indemnizație. S-ar putea ca și asta să fie adevărat.

O dată votată, o astfel de pensie nici măcar nu mai poate fi tăiată, căci în 2010 Curtea Constituțională a decis că drepturile de tipul pensiilor nu pot fi tăiate ci cel mult impozitate.

Problema cu parlamentarii trimiși de noi ca să facă legi pentru noi este că în acest caz fac o lege pentru ei, iar nu pentru noi. Iar noi, teoretic nu avemm cum protesta, comenta, nu putem avea un cuvânnt de spus, căci ei sunt trimișii noștri în Forul legislativ al ȚĂRII.

Ei bine, greșit! Avem România în Direct, o emisiune la care voi pune astăzi microfonul la dispoziția dumneavoastră pentru a transmite un mesaj parlamentarului ce vă reprezintă și pentru a-i cere cu argumente să voteze sau să respingă legea privind indemnizația specială pe care el o va primi de la dumneavoastră după ce nu va mai fi parlamentar.

https://soundcloud.com/europafmromania/romania-in-direct-parlamentarii-ar-trebui-sa-voteze-legea-pensiilor-speciale-9-septembrie-2015

Puteţi asculta LIVE România în Direct şi online, la adresa www.europafm.ro/live. Moise Guran vă invită să vă exprimaţi opinia şi să o faceţi auzită în întreaga ţară sunând la numărul de telefon 0372.069.599.


Ultimele stiri
Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO