Confidenţialitate


Papa Francisc: ”Biserica trebuie să le ceară iertare homosexualilor”


Papa Francisc: ”Biserica trebuie să le ceară iertare homosexualilor”

Suveranul Pontif a declarat că Biserica ar trebui să le ceară iertare homosexualilor pentru modul în care aceștia au fost tratați. Totodată, Papa a declarată că Uniunea Europeană trebuie restartată după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
La întoarcerea dintr-o vizită din Armenia, Papa Francisc a mai spus că Biserica ar trebui să îşi ceară iertare şi pentru modul în care a tratat femeile, pentru că a ignorat exploatarea copiilor prin muncă şi pentru că “a binecuvântat atât de multe arme” în trecut.

Declarațiile au fost făcute într-o discuție liberă cu jurnaliștii. Papa a părut trist atunci când unul dintre reporteri a întrebat dacă aceste scuze sunt și mai stringente după masacrul din clubul din Orlando, soldat cu 49 de morți.
Suveranul Pontif a amintit că Biserica învaţă că homosexualii “nu trebuie discriminaţi”. Ei trebuie respectaţi, însoţiti din punct de vedere pastoral”, a adăugat el. Potrivit Bisericii Catolice, tendinţele homosexuale nu sunt un păcat, dar actele da, iar homosexualii ar trebui să încerce să fie caşti.

Papa speră că Uniunea Europeană să capete o altă formă după Brexit: “Ceva nu funcţionează la o uniune masivă (…), dar să încercăm să restartăm lucrurile, să recreăm”, a spus el.


Ultimele stiri
Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere

Ce spune procurorul general al României despre proiectul dezincriminării deținerii de droguri pentru consum propriu. Cristina Chiriac vorbește…

Un avion a fost avariat pe aeroportul din Riyadh, pe fondul intensificării atacurilor houthilor

Bani pentru fermierii afectați de seceta din 2025. Când se depun cererile și care este suma oferită pe…

Federațiile europene de fotbal cer revenirea la vechiul calendar al pauzelor internaționale. Programul actual crește riscul accidentărilor

Italia: Furt de cinci milioane de euro la o cramă din Toscana. Proprietarul reclamă dispariția a 30.000 de…

Câștigătoarea Nobelului pentru Pace, Navi Pillay, a glumit pe seama dorinței președintelui SUA de a câștiga premiul: „Dacă…

Polonia: Poliția a reținut mai mulți tineri pentru amenințări legate de cele două atacuri cu cuţitul în şcoli.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează