Confidenţialitate


Orașul irakian Ramadi, cucerit de Statul Islamic


Orașul irakian Ramadi, cucerit de Statul Islamic

Ramadi, aflat la doar 110 km de capitala Bagdad, era unul dintre ultimele oraşe aflate încă sub controlul forţelor guvernamentale în vestul Irakului, o foarte întinsă zonă deșertică, învecinată cu Arabia Saudită, Siria şi Iordania.
Organizația teroristă Statul Islamic afirmă într-un comunicat că a capturat tancuri şi a ucis zeci de membrii ai forţelor guvernamentale.
Departamentul american al Apărării nu a confirmat cucerirea oraşului, dar a recunoscut că luptătorii Statului Islamic se află în avantaj.

Anterior, armata irakiană a evacuat o bază militară strategică situată în apropiere de Ramadi, în timp ce jihadiştii sunniţi o luau cu asalt. Potrivit unui ofiţer, care a solicitat protecţia anonimatului, combatanţii islamişti le-au cerut, printr-o portavoce, să depună armele, promiţându-le că le va fi cruţată viaţa.
Duminică, forţe speciale din cadrul armatei irakiene, care deţineau controlul asupra ultimului cartier al orașului au fost nevoite să se retragă către est, după ce au suferit pierderi importante.

Forţele aliate au efectuat şapte operaţiuni aeriene în apropiere de Ramadi, timp de 24 de ore, până duminică dimineaţa, cel mai intensiv bombardament asupra unei regiuni de la începutul campaniei în Siria şi Irak.

În cazul în care va fi confirmată, cucerirea oraşului Ramadi va constitui prima cucerire a unui oraş major de către jihadişti de când armata irakiană şi unităţi paramilitare au lansat o contraofensivă, anul trecut, sprijinite de atacuri aeriene ale coaliţiei antijihadiste condusă de către Statele Unite.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează