Confidenţialitate


Oradea: Asistentă medicală și pacient, grav răniți după ce o ambulanță s-a ciocnit de o autoutilitară. Reprezentanții ISU Bihor amintesc că anumite proceduri sunt contraindicate în caz de accident | AUDIO


Oradea: Asistentă medicală și pacient, grav răniți după ce o ambulanță s-a ciocnit de o autoutilitară. Reprezentanții ISU Bihor amintesc că anumite proceduri sunt contraindicate în caz de accident | AUDIO

O asistentă medicală a fost grav rănită, în Oradea, după ce ambulanța în care se afla s-a ciocnit de o autoutilitară, apoi s-a răsturnat pe șosea și a acroșat un autoturism. Martorii s-au grăbit să le acorde primul ajutor și au repus pe roți ambulanța, moment în care șoferul, asistenta medicală și pacientul din salvare au suferit noi lovituri. Asistenta are fractură de coloană și traumatism cranian.

Purtătoarea de cuvânt a ISU Bihor, Camelia Roșca: Pacientul din ambulanță și asistenta, în stare gravă

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe Bulveradul Dimitrie Cantemir din Oradea, în care au fost implicate două autoturisme și o ambulanță, eveniment soldat cu rănirea a trei persoane. Echipajele medicale au evaluat victimele și le-au acordat îngrijirile care se impuneau la fața locului. trei dintre acestea – ambulanțierul, asistenta și pacientul din ambulanță – fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean, cu mențiunea că pacientul și asistenta se aflau în stare gravă”, a spus purtătoarea de cuvânt a ISU Bihor, Camelia Roșca.

Reprezentanții ISU Bihor amintesc că anumite proceduri sunt contraindicate în caz de accident:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Trebuie reținut că în caz de accident este contraindicat să mișcați victimele, exceptând situațile în care există pericol iminent de incendiu sau explozie. De aceea, este interzis să schimbați poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație, soldat cu moartea sau rănirea unei sau mai multor persoane. În cazul în care nu cunoașteți măsurile de acordare a primului ajutor, rezumați-vă la a încerca să calmați victimele, să le comunicați că echipajele de intervenție au fost alertate și sunt pe drum și să le recomandați să nu efectueze mișcări bruște, pentru a evita agravarea leziunilor”, a precizat purtătoarea de cuvânt a ISU Bihor, Camelia Roșca.

Asistenta medicală se află în prezent internată în spital, iar medicii au decis să o opereze.

Șoferii implicați în accident nu consumaseră alcool, spun polițiștii care i-au testat.

Sursa foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Citește și: Trafic îngreunat miercuri dimineață la ieșirea din Târgu-Jiu spre Râmnicu-Vâlcea, după ce un transportor blindat s-a defectat | VIDEO

 


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)