Confidenţialitate


OMS: Un Crăciun în familia restrânsă, cea mai bună opţiune în vremuri de pandemie


OMS: Un Crăciun în familia restrânsă, cea mai bună opţiune în vremuri de pandemie

Un Crăciun în grup restrâns, fără o mare reuniune de familie, este fără îndoială “ce mai bună opţiune” pe timp de pandemie pentru majoritatea ţărilor, a estimat Organizaţia Mondială a Sănătății, relatează France Presse.

“Este incredibil de dificil pentru că, în special în perioada sărbătorilor, vrem foarte tare să fim cu familia noastră. Însă în unele cazuri, a nu avea o mare reuniune de familie este opţiunea cea mai sigură”, a subliniat Maria Van Kerkhove, însărcinată cu gestionarea pandemiei în cadrul OMS.

Fără îndoială, cercetătoarea americană nu s-a referit doar la Crăciun, ci şi la Thanksgiving (Ziua Recunoştinţei), prin excelenţă sărbătoare de familie în SUA, ce va fi sărbătorită joi.

Specialiştii atenţionează în legătură cu un nou vârf de contaminări în această ţară, deja printre cele mai afectate de COVID-19, cu aproape 260.000 de morţi.

Potrivit Mariei Van Kerkhove, o celebrare online ar putea fi o soluţie. “Chiar dacă nu puteţi sărbători împreună anul acesta, puteţi găsi mijloace de a sărbători când aceasta (pandemia) se va sfârşi”, a recomandat ea. “Facem astfel în familia mea şi vom sărbători pe cinste atunci când (pandemia) se va sfârşi”, a mărturisit Maria Van Kerkhove.

Colegul său Michael Ryan, însărcinat cu situaţii de urgenţă al agenţiei ONU, a subliniat la rândul său că numărul de contaminări a crescut în Canada după Thanksgiving, sărbătorită aici pe 12 octombrie.

Potrivit acestuia, ţine de autorităţi să găsească echilibrul potrivit între “riscurile pentru sănătate şi riscurile sociale şi economice” legate de restricţii în plină perioadă a sărbătorilor, care pot genera “multe frustrări şi multe critici”.


Ultimele stiri
Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră