Confidenţialitate


OMS trimite o echipă în China pentru a afla originea SARS-CoV-2


OMS trimite o echipă în China pentru a afla originea SARS-CoV-2

Organizaţia Mondială a Sănătăţii se pregăteşte să trimită o echipă în China pentru a stabili originea pandemiei de coronavirus, anunţă directorul general al instituţiei.

“Vom putea combate mai bine virusul când vom şti totul despre virus, inclusiv cum a apărut. Vom trimite o echipă săptămâna viitoare în China pentru a ne pregăti în acest sens şi sperăm să aflăm cum a început epidemia şi ce putem face în viitor pentru a ne pregăti”, a afirmat Tedros Adhanom Ghebreyesus, potrivit căruia ceea ce este mai rău “urmează să vină”.

Medicul recomandă efectuarea de testări pe scară largă, urmărirea acestora, izolarea şi carantina.

“Toţi vrem să ne revenim la vieţile noastre. Dar, adevărul este că nu suntem deloc aproape de final. Deşi în multe ţări s-au făcut progrese, adevărul este că pandemia se răspândeşte la nivel global”, a declarat şeful OMS.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a dat exemplul Germaniei, Coreei de Sud şi Japoniei, care au luat măsuri riguroase în ceea ce priveşte pandemia, mai ales prin efectuare unui număr mare de teste.

Pandemia a izbucnit în oraşul chinez Wuhan.

Autoritățile de la Beijing au confirmat prezența noului virus în decembrie 2019.

Până în prezent, la nivel mondial sunt 10,1 milioane de cazuri de SARS-CoV-2 şi 502.802 decese asociate bolii COVID-19, potrivit datelor centralizate de Universitatea americană Johns Hopkins.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)