Confidenţialitate


Oficial: Hillary Clinton intră în cursa pentru președinția SUA


Hillary Clinton a intrat oficial în cursa pentru Președinția Statelor Unite.

Fostă primă doamnă și ministru de externe al Americii în perioada 2009 – 2013, ea a făcut anunțul pe pagina sa de Internet, afirmînd că vrea să fie ‘partenera’ americanilor.

Hillary Clinton a mai încercat să se înscrie în cursa prezidențială în 2008, însă a pierdut alegerile interne ale Partidului Democrat în favoarea lui Barack Obama.

Acum este considerată favorită, iar anunțul oficial era așteptat de mai multe luni.

‘Americanii și-au revenit după o perioadă foarte grea pentru economie, dar cei bogați sunt în continuare favorizați’, spune Hillary Clinton.

‘Americanii obișnuiți au nevoie de un partener și sunt pregătită să îmi asum acest rol’, continuă ea.

Favorită

Spre deosebire de 2008, doamna Clinton pleacă acum cu un avantaj major în competiția internă a Partidului Democrat.

Nu există în momentul de față nici un contracandidat care să aibă carisma lui Barack Obama.

Însă chiar dacă va obține nominalizarea, alegerile propriu-zise se anunță foarte dure: candidatul Partidului Democrat va avea de apărat opt ani de administrație Obama, iar Partidul Republican pare să aștepte anul 2016 cu optimism.

Doamna Clinton va începe campania pentru nominalizare în statul Iowa, după care va călători în New Hampshire.

Faimoasă pentru puterea sa de muncă (în patru ani de ministeriat a vizitat 112 țări), fosta primă doamnă a fost lăudată de președintele în exercițiu.

‘Ar fi o excelentă președintă’, a spus Barack Obama.

Deasupra legii?

Opoziția e de altă părere.

Rand Paul, unul dintre republicanii care speră să obțină nominalizarea pentru 2016, a adus aminte de felul în care Hillary Clinton a acționat în septembrie 2012, cînd consulatul american din Benghazi (în Libia) a fost ținta unui atac terorist.

Printre cei uciși s-a numărat ambasadorul Statelor Unite în Libia.

Rand Paul a ridicat un semn de întrebare și în legătură cu finanțarea campaniei lui Hillary Clinton: e de așteptat ca politiciana democrată să strîngă nu mai puțin de un miliard de dolari pentru a-și susține candidatura.

‘În trecut, Familia Clinton s-a mai considerat deasupra legii’, a spus el într-un interviu televizat.

Rand Paul și senatorul de Texas Ted Cruz s-au înscris și ei, oficial, în cursa pentru alegerile prezidențiale.

Guvernatorul Floridei, Jeb Bush (fratele fostului președinte George Bush junior) este și el considerat unul dintre favoriți competiției din Partidul Republican.

Hillary Clinton este, pînă acum, singura primă doamnă a Statelor Unite care a depus mărturie în fața unui Mare Juriu – ea și-a apărat soțul, pe Bill Clinton, după ce s-a dovedit că acesta avusese o aventură cu o stagiară de la Casa Albă, Monica Lewinsky.


Ultimele stiri
Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO

Rafinăriile Petromidia și Vega revin la capacitate maximă, după finalizarea reviziilor de către Rompetrol | AUDIO