Confidenţialitate

Ocean Lava, un nou brand internațional de triatlon, în iunie la Mamaia

Ocean Lava Romania face parte din seria de triatlonuri Ocean Lava Planet, un nou brand internațional de triatlon, care a luat naștere în Lanzerote în 2014, odată cu triatlonul Ocean Lava Arecife – Lanzerote. Acum a devenit un succes pe tot globul, având deja 20 de țări sub licență.

“Am decis să luăm licența Ocean Lava Planet din dorința de a crea un eveniment internațional de succes pe distanță semi lungă care, pe de o parte, să ne permită să ne păstrăm identitatea și cultura locală, iar pe de altă parte să îmbinăm creșterea nivelului competițional la categoria amatori, dar și să promovăm stațiunea Mamaia ca destinație turistică sportivă. De câţiva ani, am reuşit asta, staţiunea noastră fiind deja bine ancorată pe harta evenimentelor sportive de anvergură internaţională”, declară Vlad Stoica, Președinte Clubul Sportiv Smart Atletic.

Ocean Lava Mamaia este parte și din circuitul pe distanță semi lungă al Federației Române de Triatlon – FRTRI Halfdistance Triathlon Series Events, alături de alte trei competiții, cea de la Mamaia fiind a doua etapă din serie.

Traseul Ocean Lava Mamaia

Proba de înot va fi în Marea Neagra, cea de bicicletă în jurul lacului Siutghiol, iar alergarea pe promenadă, pe lângă briza mării, ceea ce va oferi o experiență unică participanților care se vor aventura în competiție.

Finish-ul va fi și el spectaculos, cu o zonă controlată pentru atleți unde aceștia vor avea parte un tratamentul special post-cursă: punct de alimentare bogat, zonă de lounge și loc dedicat pentru masaj și recuperare.

Kit-ul de start va fi unul complet, iar rezultatele vor fi afișate pe site în timp real, imediat ce participantul trece linia de finiș.

Hero sau Brave?

Ocean Lava România, Mamaia, este mai mult decât competiție sportivă de anduranță, este locul unde visele devin realitate. Este un concurs pentru sportivi curajoși, bine pregătiți, dar și pentru cei care vor să își depășească limitele. Entuziasmul, prietenia, distracția și competitivitatea se vor împleti într-o cursă cu totul deosebită.
Participanții vor putea alege una dintre cele două distanțe denumite generic HERO și BRAVE.

HERO este proba regină a competiției și este dedicată celor foarte bine pregătiți, având următoarele distanțe: 1,9km înot, 96km bicicletă și 21km alergare.

BRAVE a fost concepută pentru cei curajoși, care vor să iși depașească limitele și presupune parcurgea a 1km înot, 64km bicicletă și 7km alergare.

Clasamentele la proba HERO se vor face în funcție de fiecare an de naștere, așadar nu vor mai exista categorii de vârstă din 5 in 5 ani. În schimb, la proba BRAVE clasamentele se vor face din 5 în 5 ani.

Înscrierile la competiție se deschid luni, 27 martie, iar locurile vor fi limitate pentru fiecare probă în parte: 200 la HERO individual + 50 la ștafetă și 150 locuri la BRAVE.
Mai multe detalii despre competiție se găsesc pe site-ul oficial: http://oceanlava.ro/.