Confidenţialitate


Oameni de milioane: Mihaela Rizea, organizatoarea turneului de tenis care adună fonduri pentru terapia copiilor și adolescenților din Centrul de zi Învingem Autismul


Oameni de milioane: Mihaela Rizea, organizatoarea turneului de tenis care adună fonduri pentru terapia copiilor și adolescenților din Centrul de zi Învingem Autismul

Mihaela Rizea a studiat matematica și științele medicale, a lucrat ca dentist și a ajuns să-și schimbe total viața când unul dintre cei trei copii ai săi, Kiti, a fost diagnosticată cu autism. După ce a găsit modalități să o ajute, Mihaela Rizea a transformat întreaga experiență într-una care oferă o altfel de perspectivă asupra trăirilor unui părinte, dar și ale unui copil cu autism.

Cartea “Excentricități pe covorul de iarbă”, apărută în 2013 la Editura Frontiera, este una intensă, emoționantă și tulburătoare în același timp, dar care îi ajută să pătrundă într-o lume aparte pe cei care nu au avut un caz apropiat de persoană diagnosticată cu o tulburare din spectrul autist.

Ocazional, Mihaela Rizea mai scrie experiențele ei și pe blogul ”Doi lei și o pisicuță”.

Omul de milioane Mihaela Rizea a găsit și o altă cale prin care să vină în sprijinul tratamentelor copiilor cu autism, dar și al mamelor care le sunt alături.

Împreună cu Asociația “Învingem Autismul”, Mihaela Rizea organizează Women’s Tennis Charity Tour ReadyPlay, un turneu caritabil de tenis. Evenimentul își propune generarea de donații pentru terapia copiilor și adolescenților din Centrul de zi de recuperare Învingem Autismul, de atragere a femeilor, în general, și a mamelor, în special, în activități sportive pentru regăsirea stării de relaxare și bunăvoie, dar și pentru exemplul inedit de determinare, competitivitate și generozitate oferit proprii lor copii, si, nu în ultimul rând, de celebrare a tenisului feminin românesc. Evenimentul are loc sâmbătă, 8 mai, de la ora 14:00, în Otopeni, la Power Tenis Club Otopeni (strada Drumul Gării Otopeni).

Inițiativa a adunat deja pe platforma Galantom peste 37.000 de lei din donații.

FOTO: Women’s Tennis Charity Tour ReadyPlay


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează