Confidenţialitate


O studentă româncă se numără printre victimele accidentului de autocar din Spania


O studentă româncă se numără printre victimele accidentului de autocar din Spania

Potrivit Ministerului de Externe, printre cei care și-au pierdut viața în accidentul de duminică din Spania se numără și o stundentă din România.

Cel puțin 13 persoane au murit, iar alte 34 au fost rănite, după ce un autocar în care se aflau 57 de persoane a fost implicat într-un accident rutier. Autoritățile spaniole au declarat că între pasageri se aflau atât spanioli, cât și străini din peste 15 țări – studenți Erasmus.

Se pare că autocarul a lovit bariera laterală a autostrăzii AP7, după care s-a răsturnat, lovind glisierele care despart sensurile de mers. Autocarul se întorcea de la Valencia, unda stundeții au asistat la festivalul de artificii “Fallas”. Accidentul a avut loc în apropiere de Freginals, la jumătatea drumului între Valencia şi Barcelona.

Şoferul autocarului a fost reţinut şi se afla la un post de poliţie în oraşul Tortosa. Șoferul a trecut testele de alcoolemie şi droguri care i-au fost administrate.

 


Ultimele stiri
Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…