Confidenţialitate


O doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca reduce cu aproape 50% transmiterea virusului în familie, arată un nou studiu


O doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca reduce cu aproape 50% transmiterea virusului în familie, arată un nou studiu

O singură doză de vaccin Pfizer sau AstraZeneca reduce cu aproape 50% transmiterea coronavirusului în familie, arată un studiu al agenției engleze de sănătate publică.

Studiul a fost realizat  în rândul persoanelor vaccinate și care au fost testate pozitiv pentru SARS-CoV-2.

Între timp, compania Pfizer anunță că, până la sfârșitul anului, va fi disponibil un medicament pentru tratarea COVID-19 de la primele semne.

Medicamentul pe care compania Pfizer îl testează, în prezent, este similar cu unele tratamente pentru hepatita C sau HIV. El inhibă o enzimă pe care virusul o multiplică în celulele umane.

Studiile clinice au început în martie. Dacă totul merge bine și va avea aprobare din partea Administrației pentru Medicamente şi Alimente din Statele Unite, medicamentul va fi distribuit până la sfârșitul anului, a spus directorul general al Pfizer, Albert Bourla, într-o emisiune la postul american CNBC.

Medicamentul, administrat pe cale orală, de la primele simptome, va împiedica evoluția bolii și va preveni internarea oamenilor în spital, cred cercetătorii. Pe lângă acest medicament, compania Pfizer testează în prezent și vaccinul anti-COVID pentru copiii cu vârste între 6 luni și 11 ani.

Între timp, un studiu realizat în Marea Britanie de Agenția de Sănătate Publică a scos la iveală că persoanele vaccinate cu o singură doză Pfizer sau AstraZeneca, în cazul în care se infectează cu SARS-CoV-2, sunt mai puțin susceptibile de a transmite virusul celorlalți membri ai familiei. Riscul de transmitere s-a redus cu 38 până la aproape 50%.

La studiu, au participat aproape 60.000 de oameni din 24.000 de familii, în care o persoană vaccinată a fost testată pozitiv.

Studiul a mai arătat și că o singură doză de vaccin, la o lună de la administrare, reduce cu peste 60% riscul de a dezvolta simptome.

 


Ultimele stiri
Papa Leon, un nou avertisment în privința AI: „preocupările exprimate de numeroși experți și specialiști trebuie luate în…

Atac cu cuțitul într-o școală din Slovacia. O profesoară a murit, iar alte două persoane au fost rănite

Rezerva strategică de petrol a SUA a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii peste 40 de…

Incendiul din Parcul Național Domogled – Valea Cernei se extinde. Au ars peste 400 de hectare. Traficul pe…

Criza în care se află România trebuie să se încheie, spune Nazare: „Învestirea Guvernului Mureșan ar rezolva multe…

România în Direct. La ce bun votul de miercuri?

Celebrul bulevard Oxford Street din Londra devine pietonal din 26 octombrie | AUDIO

Românii comandă tot mai puține produse din afara UE, după taxarea coletelor cu valoare de sub 150 de…

Comediant turc, condamnat la 19 luni de închisoare după ce l-a ironizat pe președintele Erdoğan | AUDIO

Mircea Abrudean, propus ministru de Interne în Cabinetul Mureșan, aviz favorabil după audieri. Violența domestică și traficul de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează