Confidenţialitate


O biserică din județul Vrancea a ars din temelii


O biserică din județul Vrancea a ars din temelii

Credincioșii din Topești, comuna Bîrsești, se pregăteau de slujba prohodului Domnului când a izbucnit focul în biserica din sat. Au încercat să stingă flăcările, dar acestea s-au întins cu repeziciune, așa că toată lumea a ieșit din biserică și au sunat la 112. Când au ajuns pompierii, focul ardea deja generalizat. Întreaga biserică era în flăcări, pe o suprafață de circa 250 de metri pătrați.
7 autospeciale de stingere cu apă și spumă de la pompieri, dar și de la serviciile de voluntari pentru situații de urgență au intervenit, dar mobilizarea generală a fost zadarnică. Biserica a ars din temelii, la fel și toate bunurile din interior, iar ultimul focar a fost stins după ore bune de luptă cu flăcările.

Pompierii spun că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit electric produs la un cablu care era defect sau nu era izolat cum trebuie. Deocamdată nu se știe dacă în biserică se aflau icoane sau alte obiecte  bisericești de patrimoniu.


Ultimele stiri
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată

Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi

Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează