Confidenţialitate


Noua Zeelandă va interzice toate tipurile de arme semiautomate


Noua Zeelandă va interzice toate tipurile de arme semiautomate

Noua Zeelandă va interzice toate tipurile de arme semiautomate, relatează BBC.

După sângerosul atac comis, vinerea trecută, în două moschei din orașul Christchurch, unde 50 de persoane au fost ucise de un extremist australian, în centrul dezbaterilor s-a aflat legislația privind controlul armelor de foc.

Premierul Jacinda Ardern și-a exprimat speranța că noua legislație va fi adoptată până la 11 aprilie.

Șefa guvenului de la Wellington a adăugat că va fi pregătită o schemă de răscumpărare pentru armele interzise, operațiune ale cărei costuri sunt estimate la 200 de milioane de dolari neozeelandezi.

 


Ultimele stiri
Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO