Confidenţialitate


Noii judecători ai Curții Constituționale au depus jurământul la Palatul Cotroceni


Noii judecători ai Curții Constituționale au depus jurământul la Palatul Cotroceni

Cei trei noi judecători la Curtea Constituţională a României, Mihai Busuioc, Asztalos Csaba şi Dacian Cosmin Dragoş, au depus jurământul, duminică, la Palatul Cotroceni.

La ceremonie sunt prezenţi preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, vicepreşedinta Camerei Deputaţilor, Raluca Turcan şi membri ai CCR.

Duminică îşi încep mandatul judecătorii numiţi de Senat şi de Camera Deputaţilor. Este vorba despre Mihai Busuioc, propus de grupul senatorial al PSD, care îl înlocuieşte în funcţie pe Marian Enache, şi de Asztalos Csaba, propus de grupul UDMR din Camera Deputaţilor.

Luni îşi va începe mandatul la Curtea Constituţională Dacian Cosmin Dragoş, propus de preşedintele Nicuşor Dan.

Potrivit Constituţiei României, Curtea Constituţională se compune din 9 judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit, notează Agerpres.

Dintre aceştia, trei judecători sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României.

Judecătorii Curţii Constituţionale aleg, prin vot secret, preşedintele acesteia pentru o perioadă de 3 ani.

Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din trei în trei ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii, mai arată Constituţia.

Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior.

Funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior.

Sursă foto: Administrația Prezidențială

 


Ultimele stiri
Viktor Orbán și-a recunoscut înfrângerea în fața lui Péter Magyar: „Vom servi țara și națiunea ungară din opoziție”

Când a avut loc primul Paște creștin? Preot: Odată cu trecerea din moarte la viață a Mântuitorului Hristos…

Mesajul Arhiepiscopul Clujului, Înaltpreasfințitul părinte Andrei, de Paște: „Oamenii ar trebui să fie mai predispuși în a se…

Părintele Grigore Alexandru Meșteroaie, despre importanța Învierii pentru creștini: Este turnesolul credinței noastre | AUDIO

Ce simbolizează „A doua Înviere” și „Săptămâna Luminată”: explicațiile Arhiepiscopului Clujului, Înaltpreasfințitul Andrei | AUDIO

Paștele, cea mai importantă sărbătoare a ortodoxiei. Tradiții și obiceiuri păstrate în sufletul românilor | GALERIE FOTO

Care este semnificația Paștelui și de ce sărbătorim Învierea la miezul nopții de sâmbătă spre duminică. Explicațiile a…

Cum se sărbătorește Paștele în lume. Obiceiuri unice din Germania, Italia și Marea Britanie | GALERIE FOTO

Răstignirea Domnului – o icoană între reprezentare și simbol

Ce faci cu lumânarea de la Înviere: tradiții, semnificații și obiceiuri respectate de români