Confidenţialitate


Noi stele pe Aleea Celebrităților din București


Actrițele Florina Cercel, Adela Mărculescu și Rodica Popescu-Bitănescu au primit azi câte o stea pe Aleea celebrităților din Piața Timpului, în centrul capitalei.

Piața Timpului, unde se omagiază teatrul și filmul, se află la câteva străzi distanță, de locul unde se găsea vechiul Institut de Teatru, școala de pe porțile căreia au ieșit toate cele trei actrițe omagiate.

Actorul George Ivașcu, directorul Teatrului Metropolis, le-a mulțumit actrițelor Florina Cercel, Adela Mărculescu şi Rodica Popescu-Bitănescu pentru că “ani de zile ne-au făcut să uităm, să ne bucurăm şi să visam împreună cu ele”.

Primarul Capitalei, Răzvan Sava, a înmânat fiecărei actrițe câte o plachetă de aur și le-a mulţumit celor trei actrițe pentru emoția pe care au transmis-o publicului.


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor