Confidenţialitate


Noaptea Albă a Filmului Românesc


Noaptea Albă a Filmului Românesc

Pe 22 septembrie are loc Noaptea Albă a Filmului Românesc, care se desfășoară în opt spaţii din București:  Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema Gloria, J’ai Bistrot, Deschis Gastrobar, Unteatru şi Grădina cu Filme.

Vor fi proiectate aproape 40 de filme de ficţiune şi documentare, de lung şi scurtmetraj într-o singură noapte. Intrarea este liberă la toate proiecţiile.

Ce filme pot fi văzute în Noaptea Albă a Filmului Românesc

Unul dintre documentare este ”Planeta Petrila”, regizat de Andrei Dăscălescu, care aduce o poveste plină de emoţie.

Aceasta a avut premiera la Amsterdam şi a câştigat anul Premiului Publicului Cinepub la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.

”Ultimul căldărar”, prezintă povestea unei familii de rromi forţată să emigreze atunci când nu se mai poate întreţine din propriul meşteşug.

Prima reprezentare a avut-o la Docuart Fest unde a luat premiul pentru cea mai bună imagine.

Documentarul Camera obscură” scoate la iveală filme realizate în cinecluburile din comunism, unele dintre ele fiind adevărate capodopere, în regia lui Gheorghe Preda.

Satul românesc şi lipsurile lui sunt puse sub lupă, în stilul narativ autohton, în documentarul ”Varză, cartofi şi alţi demoni”, al lui Şerban Georgescu. Filmul relatează din interior strădania satului de a ieşi dintr-un cerc vicios din care nimeni nu câştigă nimic.

”Ţara moartă”, în regia lui Radu Jude, prezintă perioada dintre 1937 şi anii imediat următori din august 1944, prin fotografii din colecţia Costică Acsinte.

Din programul ediţiei de anul acesta a Nopţii Albe a Filmului Românesc mai fac parte şi peliculele ”Fixeur”, în regia lui Adrian Sitaru, ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, ”Vara s-a sfârşit”, al lui Radu Potcoavă, şi ”Ultima zi”, de Gabriel Achim.

Și, totodată, nominalizarea României la Oscar, ”Ana, Mon Amour”, de Călin Peter Netzer.

 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…