Confidenţialitate


Ninge pe autostrăzi și pe DN1


Ninge pe autostrăzi și pe DN1

Pe Autostrăzile A1Bucureşti-Piteşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Ploieşti şi A4 Ovidiu-Agigea ninge uşor, dar zăpada nu s-a depus, carosabilul este negru, umed. Aceeaşi situaţie este şi pe DN1, în staţiunile de pe Valea Prahovei, unde ninge, iar zăpada se topeşte, din cauza temperaturilor care nu sunt foarte scăzute la această oră.

ANM precizează că, începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.

De asemenea, meteorologii au emis o informare de lapoviţă şi ninsoare pentru Bucureşti, valabilă sâmbătă şi duminică.

Astfel, precipitaţiile mixte moderate cantitativ vor caracteriza regimul termic la nivelul Capitalei, în zilele de 20 şi 21 ianuarie, iar începând de duminică seară se vor semnala predominant ninsori şi intensificări ale vântului.

Conform estimărilor, în intervalul 20 ianuarie, ora 15:00 – 21 ianuarie, ora 6:00, în Bucureşti vor fi precipitaţii moderate cantitativ, la început mai ales sub formă de ploaie, iar seara şi temporar în cursul nopţii predominant sub formă de ninsoare. În acest context, se va depune strat de zăpadă de 4 – 6 centimetri, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Regimul termic va fi, în continuare, caracterizat de valori mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă din an, cu o maximă în jurul a 4 grade Celsius şi o minimă cuprinsă între de -2 şi -1 grad Celsius.

Începând din seara zilei de duminică, 21 ianuarie, se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în timp ce vântul se va intensifica treptat.


Ultimele stiri
Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)

Angajații din sănătate cer să fie exceptați de la măsura reducerii salariilor cu 10%. Transmit că vor declanșa…

Roboți medicali cumpărați la suprapreț de Spitalul Militar din București. Beneficiara contractului e fiica unui om de afaceri…

Greva din primării. Sute de edili își spun nemulțumirile la Adunarea Generală a Asociației Comunelor, la care ia…

Doi mari operatori de telefonie mobilă anunță că vor crește prețurile abonamentelor cu aproape 7% | AUDIO

Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…