Confidenţialitate



Nina Cassian, autoarea unora dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română


Nina Cassian, autoarea unora dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română

Pe numele de botez Renée Annie Cassian, Nina Cassian este autoarea unora dintre cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română, dar și al multor versuri proletcultiste, despre Partid și Stalin. De unde aceasta plajă creațională extreme de vastă?

Nina Cassian s-a născut în 1924, la Galați, într-o familie de intelectuali evrei. Pe când era adolescentă, a intrat în organizația Tineretului Comunist, aflată atunci în ilegalitate. A crezut cu tărie în egalitatea absolută a oamenilor sau eradicarea sărăciei, dar Nina Cassian avea să admită la maturitate că tot comunismul a fost o utopie. Primul volum, intitulat “La scara 1/1”, i-a apărut în 1947.

Avea doar 23 de ani și poeți ca Ion Barbu sau Tudor Arghezi îi prevedeau un viitor excepțional. Despre primele sale poezii, Nina Cassian avea să spună mai târziu că au apărut în cel mai prost moment posibil.

Așadar, Nina Cassian a renunțat pentru o vreme la poeziile de dragoste sau la meditațiile profunde și a trecut la versuri închinate proletariatului și Partidului Comunist. A revenit la poezia autentica după aproape un deceniu, dar pentru a evita cenzura, a creat un soi de limbaj propriu. I-a spus „limba spargă” și era formată din cuvinte inexistente în dicţionare, dar având sonoritatea cuvintelor româneşti. A scris și literatură pentru copii, a compus muzică și a făcut traduceri. A început să scrie și versuri în care satiriza conducerea țării, însă de aceastea știau doar câțiva apropiați. Nina Cassian părea că și-a găsit echilibrul și în 1985, a primit o bursă care presupunea predarea unor cursuri de poezie la New York.

În timp ce se afla în Statele Unite, a fost arestat și ucis în închisoare Gheorghe Ursu, poet și prieten apropiat al Ninei Cassian. Acestuia i-a fost confiscat și jurnal, ocazie cu care Securitatea a aflat despre părerile anticeaușiste ale Ninei Cassian. Prin urmare, a cerut și a primit azil politic, și cea mare parte a ultimilor ani 30 de ani din viață i-a petrecut în Statele Unite. Într-un interviu, avea să recunoască faptul că s-ar fi sinucis dacă nu ar fi avut din ce să trăiască.

Însă înzestrată cu un talent excepțional și fiind o bună cunoscătoare a mai multor limbi străine și a literaturii universale, a putut să trăiască din ce a iubit mai mult: din poezie.

Așa se face că Nina Cassian este printre foarte puținii autori români care au publicat volume de poezie în Statele Unite, Anglia sau Italia. Cât de apreciate au fost peste hotare poeziile Ninei Cassian?

Pe 18 aprilie 2014, în publicația New York Times apărea un articol cu titlul: „Nina Cassian, poetă româncă exilată pentru că satiriza regimul comunist, a murit la vârsta de 89 de ani”. Alte necroloage au mai apărut în The Economist, The Guardian sau alte publicații cu o audiență internațională.


Ultimele stiri
Taxe mai mari pentru turiștii care vor să viziteze parcurile naționale din Statele Unite. Cât va costa un…

STUDIU: Adolescenții preferă să discute cu chatboturile anumite probleme de sănătate mintală decât să ceară ajutorul unui specialist…

Cum ne îmbrăcăm de sărbători: Ce spun despre noi culorile pe care le purtăm | GALERIE FOTO

Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…