Confidenţialitate


Franța și Regatul Unit vor conduce o misiune multinațională pentru protejarea libertății de navigație, anunță Keir Starmer. Mesaj transmis și de președintele Nicușor Dan | AUDIO


Franța și Regatul Unit vor conduce o misiune multinațională pentru protejarea libertății de navigație, anunță Keir Starmer. Mesaj transmis și de președintele Nicușor Dan | AUDIO

Sursa foto: Nicușor Dan

Videoconferința organizată vineri de Marea Britanie și Franța privind discuțiile legate de eliberarea Strâmtorii Ormuz a luat sfârșit. Și România, prin președintele Nicușor Dan, a participat la această întâlnire. Iranul a anunțat chiar în timpul acestei întâlniri că redeschide complet această cale maritimă strategică timp de zece zile, pe durata armistițiului între Israel și Liban, anunțat joi seară. 

Întâlnirea a reunit 40 de state, iar la finalul ei, premierul Marii Britanii, unul dintre inițiatorii summitului, a anunțat trei trei puncte importante despre care statele participante au discutat. Președintele Nicușor Dan a transmis la rândul său un mesaj după participare.

Nicușor Dan: „Accentul a fost pus pe sprijinirea încetării focului în regiune și pe asigurarea redeschiderii și securizării rutelor maritime pe termen lung”

„Am participat astăzi la întâlnirea virtuală a noii Inițiative pentru Libertatea Navigației Maritime în Strâmtoarea Ormuz, găzduită de Președintele Franței și Primul Ministru al Regatului Unit. Am discutat despre cooperarea în domeniul securității, lanțurile critice de aprovizionare și sprijinul pentru industrie, în contextul eforturilor comune de a restabili libertatea de navigație în Strâmtoare și de a atenua impactul economic. Accentul a fost pus pe sprijinirea încetării focului în regiune și pe asigurarea redeschiderii și securizării rutelor maritime pe termen lung, completând eforturile diplomatice în curs pentru consolidarea păcii”, a transmis Nicușor Dan după participarea la întâlnire.

După întâlnirea la care au luat parte 40 de state, președintele Franței, Emmanuel Macron, a lăudat inițiativele diplomatice care vor ajuta mai departe și la îndeplinirea aceluiași scop din discuția de azi.

„Salutăm încetarea focului în Liban și anunțul privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Toate acestea reprezintă un pas în direcția cea bună, prin diplomație, iar inițiativa pe care am întreprins-o cu toții astăzi este cu atât mai legitimă, cu cât ne va permite să consolidăm aceste anunțuri pe termen scurt și, mai presus de toate, să le oferim o șansă reală de a rezista pe termen lung”, a declarat Emmanuel Macron.

Premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a prezentat trei direcții importante

În continuarea discursului lui Macron, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, a enumerat cele trei puncte importante printre care cooperarea în domeniul securității, lanțurile de aprovizionare critice și sprijinul acordat industriei.

„În primul rând, trebuie să depunem eforturi diplomatice pentru pace. Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă imediat, fără taxe și fără restricții. Toate statele participante au fost de acord asupra acestui punct, ceea ce arată o unitate importantă la nivel internațional.

În al doilea rând, trebuie să limităm impactul economic al crizei. Asta înseamnă evitarea restricțiilor comerciale inutile, protejarea securității energetice și alimentare și sprijinirea industriilor, astfel încât transportul maritim să poată fi reluat cât mai curând posibil.

În al treilea rând, am decis să accelerăm planificarea militară. Franța și Regatul Unit vor conduce o misiune multinațională pentru protejarea libertății de navigație. Această misiune va fi una pașnică și defensivă, având ca scop siguranța transportului maritim și sprijinirea operațiunilor de deminare”, a detaliat prim-ministrul Marii Britanii.

Strâmtoarea Ormuz este redeschisă pentru toate navele comerciale, timp de zece zile, cât va dura armistițiul Liban-Israel, a anunțat vineri ministrul iranian de Externe. Președintele american Donald Trump a salutat decizia. Prin Strâmtoarea Ormuz se transportă aproximativ 20% din petrolul și gazul natural lichefiat la nivel mondial.


Ultimele stiri
Iranul a suspendat negocierile de pace cu SUA. Teheranul amenință cu blocarea totală a strâmtorii Ormuz | AUDIO

Grefierii din instanțe și parchete își vor suspenda parțial activitatea începând de mâine, nemulțumiți de noul proiect al…

Neamț: Un copil de 12 ani s-a electrocutat după ce a urcat pe un vagon de tren. Minorul…

Aproape toată țara, sub cod galben de instabilitate. ANM anunță averse torențiale, vijelii și grindină | AUDIO

Aproape jumătate dintre IMM-urile din Europa găsesc greu angajați calificați. Recrutarea din afara UE rămâne dificilă | AUDIO

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a plecat spre Alaska, unde și-a propus să cucerească Muntele McKinley. Este ultimul din circuitul…

Sondaj: peste 50% dintre români resping varianta unui premier independent. Ce părere au despre organizarea de alegeri anticipate…

Academia Europa FM. Religia la Bacalaureat: materie de examen sau alegere personală?

Consulul rus de la Constanța a părăsit România cu 24 de ore mai devreme decât s-a stabilit în…

Copiii români din diaspora, mesaje în română de 1 Iunie, în cadrul unei campanii organizate de Administrația Prezidențială…