Confidenţialitate


Nicolas Sarkozy va fi judecat la toamnă pentru corupție


Nicolas Sarkozy va fi judecat la toamnă pentru corupție

Un tribunal din Paris a decis că procesul în care este implicat fostul lider de la Elysee, Nicolas Sarkozy să se desfășoare în această toamnă.

Este pentru prima dată în istoria Republicii Franceze când un fost președinte va fi judecat pentru fapte de corupție comise în timpul mandatului.

Fostul președinte este bănuit că a acceptat plăți ilicite de la moștenitoarea L’Oreal, Liliane Bettencourt, pentru campania sa prezidențială din 2007.

Anchetatorii îl mai acuză pe Sarkozy că a încercat să afle, prin avocatul său, informații despre evoluția cazului, oferind la schimb o poziție importantă.

Ancheta a dezvăluit, de asemenea, că Sarkozy și avocatul său comunicau adesea prin intermediul telefoanelor mobile obținute sub identități false.

Tribunalul de la Paris a stabilit că procesul va fi judecat în perioada 5 -22 octombrie, iar în iunie va avea loc o audiere intermediară.

Sarkozy s-a retras din viaţa politică după înfrângerea în alegeri, în 2016.

El devine astfel primul fost preşedinte al Franţei judecat pentru corupţie.

Şi Jack Chirac, preşedinte între 1995 şi 2007 a mai fost judecat şi condamnat cu suspendare, dar pentru fapte comise pe vremea când a fost primar al Parisului.


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)