Confidenţialitate


”Negaționalism”, un nou cuvânt introdus în limba română de Viorica Dăncilă, la Bruxelles


”Negaționalism”, un nou cuvânt introdus în limba română de Viorica Dăncilă, la Bruxelles

Nu este clar sensul cuvântului ”negaționalism”, dar este cert că ”negaționalism” nu și-a găsit până azi loc în limba română.

Viorica Dăncilă a vorbit la Bruxelles despre ”combaterea Holocaustului”, ignorând probabil că Holocaustul descrie uciderea a aproximativ 6 milioane de evrei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un program de exterminare a evreilor realizat la comanda lui Adolf Hitler.

În aceeași frază, premierul a subliniat că ”vom organiza un eveniment care-și propune să contribuie la sprijinirea combaterii negaționalismului și a Holocaustului”.

”În luna martie 2019, vom organiza un eveniment care-și propune să contribuie la sprijinirea combaterii negaționalismului și a Holocaustului, prin reuniunea la București a reprezentanților celor mai relevante muzee guvernamentale din Europa și nu numai, în domeniul istoriei Holocaustului.” – a spus Viorica Dăncilă, aflată la Bruxelles.


Ultimele stiri
Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează