Confidenţialitate


NATO a intrat în ultima etapă a mutării în noul sediu


NATO a intrat în ultima etapă a mutării în noul sediu

Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) a intrat luni în ultima etapă a mutării în noul sediu, situat tot în Bruxelles, în apropierea celui vechi, informează DPA, citat de Agerpres.

Transferul celor aproximativ 4000 de angajaţi în noul cartier general va dura circa 12 săptămâni, iar pe durata tranziţiei va fi utilizat şi sediul vechi, a declarat agenţiei un purtător de cuvânt al alianţei nord-atlantice.

Mutarea, prevăzută iniţial la începutul anului, a fost amânată din motive tehnice, legate de sistemul informatic din clădirea nouă.

Sistemul este proiectat să garanteze securitatea tuturor comunicaţiilor electronice ale NATO şi să supravegheze întreaga clădire cu ajutorul a mii de camere video şi puncte de control al accesului pe baza scanării irisului.

Construcţia noului sediu a început în 2010. Bugetul de 750 de milioane de euro alocat iniţial a fost depăşit, iar costul s-a ridicat la 1,17 miliarde de euro.

Din 1967, actualul sediu al NATO este un complex de barăci militare, care ar fi trebuit să fie doar o reşedinţă temporară.

În acel an, funcţionarii Alianţei au părăsit primul sediu al NATO, de la Paris, la solicitarea Franţei.

Situaţia “temporară” s-a prelungit pentru 44 de ani, timp în care numărul statelor membre ale organizaţiei a crescut de la 15 la 28, astfel încât nu mai este destul spaţiu pentru a asigura confortul fiecărei delegaţii naţionale.

 

 

 

 

 

 

 


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează