Confidenţialitate


Naţionala feminină de handbal, calificată în turneul final al Campionatului Mondial din 2015


Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la turneul final al Campionatului Mondial din 2015, deşi a fost învinsă de reprezentativa Serbiei, vicecampioana mondială en-titre, cu scorul de 28-24, în manşa retur a barajului.

În manşa tur, tricolorele antrenate de suedezul Tomas Ryde au învins cu scorul de 32-26, astfel încât, cu scorul general de 56-54 obţin calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din acest an.

Meciul din Sala Polivalentă de 7.200 de locuri, din Cluj-Napoca, s-a disputat cu casa închisă, ultimele bilete fiind vândute sâmbătă dimineaţă, iar fanii au creat o atmosfera incendiară pe tot parcursul acestuia.

Jocul României a avut însă de suferit şi nu s-a ridicat la nivelul încurajărilor fanilor tricolori.

Campionatului Mondial din 2015 va avea loc în Danemarca, între 5-20 decembrie.

Naţionala României a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, începând cu 1957 şi are în palmares o medalie de aur şi două de argint în această competiţie, ultima fiind obţinută în 2005 (argint la CM din Rusia).


Ultimele stiri
Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah

Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…