Confidenţialitate


Moromeții 3 este de azi în cinematografele din întreaga țară


Moromeții 3 este de azi în cinematografele din întreaga țară

După un maraton de 7 zile de evenimente speciale în București, Cluj, Iași, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța, pelicula Moromeții 3 se lansează azi oficial în cinematografele din întreaga țară. Începând de azi filmul va putea fi văzut în 88 de săli de cinema din 47 de orașe din România. Programul complet poate fi consultat pe site-ul oficial al distribuitorului și va fi updatat săptămânal: https://bit.ly/M3_program 

„Sunt foarte curios să văd cum va fi primit și înțeles de public acest ultim film din serie, mai ales că, nefiind o adaptare după o operă literară, este diferit de celelalte. Însă respectă istoria și adevărurile acelor ani. Am fost întrebat foarte des în perioada aceasta cât de relevant sau necesar este un film de epocă, un film despre anii aceia, în zilele noastre. Cred că, precum orice act artistic, dacă e reușit, este necesar. Verdictul final este, până la urmă, la public. Care până acum a fost generos cu noi.”, a declarat regizorul Stere Gulea. 

Descris de critici și primii spectatori deopotrivă ca fiind „un film necesar în contextul global actual”, acțiunea filmului se petrece în anul 1954. Acesta este un an de încercare pentru Niculae Moromete care devine copleșit de iubirea tumultoasă cu o femeie măritată, criza de conștiință politică și pierderea încrederii în breasla literară. Apariția providențială în viața lui a unei tinere poete îi oferă o cale de ieșire din dilemele profesionale și personale, inspirându-l să publice romanul Moromeții. Trailer: https://bit.ly/Morometii3 

„Cred că pentru toți iubitorii primelor două filme va fi palpitant să trăiască sensibilitatea, umorul și culoarea specifică lumii Moromeților, dar de data aceasta în contextul lumii literare a orașului. În această ultimă parte magia lumii anilor ‘50 este atât de frumos și real reprezentată și, cel mai important, filmul ne reamintește că oamenii au fost întotdeauna oameni. Care s-au iubit, au suferit, au luptat, au dansat și au făcut toate acestea atât de bine, căci iată! acum s-a făcut un film despre ei.”, a spus Mara Bugarin, actrița care dă viață personajului inspirat de Aurora Cornu.

Peste 2000 de spectatori au participat în capitală la proiecțiile de gală organizate între 13 și 19 noiembrie la Teatrul Național București, Cinema City AFI Cotroceni, Cineplexx Băneasa și Cinema Elvire Popesco. Toți cei care au venit să vadă filmul în premieră au plecat acasă cu un exemplar din ziarul „Flacăra”, reconstituit special cu ocazia lansării, sau cu un afiș cu autograf personalizat și au avut șansa de a povesti chiar cu echipa filmului. 

Evenimente similare s-au organizat în aceeași perioadă, în cadrul Caravanei Moromeții 3, la Cluj, Iași, Mangalia, Tulcea, Piatra Neamț, Brăila și Constanța. Caravana, care a strâns deja peste 15.000 de spectatori curioși să afle cum se încheie povestea celei mai iubite familii din istoria literaturii române, va continua până la mijlocul lunii decembrie. 

Următoarele proiecții speciale din cadrul Caravanei Moromeții 3 vor avea loc la Sibiu (22 noiembrie, CineGold – în prezența actorilor Mara Bugarin și Alex Călin și a producătorului Tudor Giurgiu), Deva (26 noiembrie, Teatrul de Artă), Târgu Jiu (29 noiembrie, Cinema Sergiu Nicolaescu – în prezența regizorului Stere Gulea și a actorilor Horațiu Mălăele, Alex Călin, Olimpia Melinte, Cuzin Toma și Andreea Chirițescu) și Drobeta-Turnu Severin (30 noiembrie, Palatul Culturii „Teodor Costescu” – în prezența actorilor Olimpia Melinte și Alex Călin). 

Foto: Vlad Cioplea


Ultimele stiri
Cutremur Columbia: Peste 160 de oameni și-au pierdut viața | AUDIO

SRI a instruit aproape 1.200 de profesori să identifice elevii care ar putea ajunge teroriști | AUDIO

Gorj. Peste 800 de oi ale unui fermier vor fi eutanasiate după ce au fost confirmate cu variolă…

CE Natație. David Popovici ajunge în semifinalele probei de 100 metri liber cu cel mai bun timp

Centrala de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat după ce Dunărea a scăzut cu încă 3 centimetri

Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează