Confidenţialitate


Moise Guran: “Mutațiile reprezintă evoluție”


Moise Guran: “Mutațiile reprezintă evoluție”

“Deși sună a scary movie, mutațiile reprezintă evoluție, accidentală, dar evoluție.

Dacă dai timpul înapoi, devine aproape neverosimil că lideri ai unor țări importante, așa cum ar fi Marea Britanie sau Suedia, au considerat, la începutul pandemiei, că ar putea fi o soluție să lași populația să se infecteze cât mai repede și să facă imunitate, ignorând aceste informații pe care sfătuitorii lor științifici trebuie că le-au dat și anume că, dincolo de numărul mare de victime, infectarea masivă nu aduce numai imunitate, nu se știe pe ce durată, dar aduce și un risc enorm de mutație periculoasă”, consideră Moise Guran în emisiunea Rock&Talk.

 


Ultimele stiri
Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

A fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a Șantierului Naval Mangalia. Consorțiul Rheinmettal-MSC a achitat integral suma de 138 milioane…

Tunelul de pe A1, de la Curtea de Argeș, nu poate fi deschis. Ministrul Transporturilor îl acuză pe…

Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează