Confidenţialitate


Misiunea Verde: A fost promulgată legea care prevede că spitalele trebuie să primească de la populație medicamentele expirate. Responsabilii nu știu încă ce au de făcut | AUDIO


Misiunea Verde: A fost promulgată legea care prevede că spitalele trebuie să primească de la populație medicamentele expirate. Responsabilii nu știu încă ce au de făcut | AUDIO

România are, în sfârșit, o lege care reglementează controlul medicamentelor expirate sau folosite. Acestea sunt considerate deșeuri periculoase și nu vor mai putea ajunge la gunoi. Cel putin, teoretic.

Medicamentele expirate şi neutilizate vor trebui returnate la spitale, publice sau private, unde vor fi amenajate puncte de colectare. Legea, care a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis, va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024, adică peste doar 2 luni și jumătate.

Legea promulgată mai prevede că prospectele vor avea menționări vizibile cu privire la faptul că medicamentele expirate vor fi returnate la spitalele publice sau private, iar reclamele, de asemenea, trebuie să comunice această informație.

Anca Fâcă, farmacist șef și responsabilă cu circuitul medicamentelor la Spitalul Marius Nasta din București a povestit la Misiunea Verde că, după apariția normelor de aplicare a legii, spitalele vor stabili unde se colectează pilulele expirate și cine le va prelua de la populație.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ascultă mai jos cea mai recentă ediție Misunea Verde:

PODCAST
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează