Confidenţialitate


Mircea Barbu, corespondentul Libertatea la Kiev: Deși orașul este părăsit, nu e părăsit de speranță și de decența umană | VIDEO


Mircea Barbu, corespondentul Libertatea la Kiev: Deși orașul este părăsit, nu e părăsit de speranță și de decența umană | VIDEO

Mircea Barbu, jurnalist Libertatea, trimis special în Ucraina, a explicat pentru Europa FM că Rusia dorește ca la masa negocierilor să vină cu o presiune uriașă asupra Ucrainei. Trimisul special Libertatea în Ucraina a mai spus că deși tensiunea este mare în Ucraina, oamenii nu și-au pierdut bunătate și „decența umană”.

„Explicația mea, poate nu este una adevărată, dar este cea pe care mi-am oferit-o eu, este că Rusia dorește ca la masa acestor negocieri să vină cu o presiune uriașă pe ucraineni. Și doi, dorește să cucerească măcar un oraș mare. Ca să vină la această masă cu ceva, cu un leverage, dacă vrei. În momentul acesta, lucrurile acestea nu se întâmplă. Ucrainenii sunt în continuare în controlul țării lor, în controlul orașelor mari și au un moral extraordinar. Am fost chiar mai devreme într-un centru al voluntarilor care apără orașul ca să vedem cum arată punctul zero – și o să vedeți un reportaj pe Libertatea imediat, cred că în 10-15 minute colegii mei îl vor și urca – și acolo oamenii aduceau alimente, erau foarte optimiști, se îmbărbătau unii pe alții, se încurajau, își vorbeau frumos, erau politicoși cu noi, străinii. Ne mulțumeau că am venit aici și suntem alături de ei într-un moment atât de greu. Deci, aș spune că deși orașul este părăsit, nu este părăsit de speranță și nu este părăsit de decența umană, de solidaritatea cu care acești oameni sunt binecunoscuți, și am văzut-o și noi în ultima vreme – atât în gesturile președintelui ucrainean, cât și în oamenii de pe stradă, în reportajele din Libertatea, în materialele colegilor mei de la alte trusturi de presă”, a povestit la Europa FM Mircea Barbu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmăriți mai jos întreaga emisiune „Piața Victoriei”. Mircea Barbu ne arată un bulevard din Kiev, iar undeva în depărtare se poate vedea o explozie chiar în timp ce vorbește

Sursa foto: Profimedia / Abaca Press

Citește și: Sute de mercenari ruşi, trimiși în Ucraina pentru a-l asasina pe preşedintele Zelenski. Kievul interzice circulația noaptea | AUDIO

Autor: Carmen Zanfir


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează