Ministrul Sănătății, clarificări după ce România a pierdut procesul cu Pfizer: „Ce este greșit, din punctul meu de vedere, este acea cantitate uriașă care a fost semnată în mai 2021, care nu avea nicio legătură cu realitatea”
Sursa foto: Facebook/ Ministerul Sănătăţii - România
România a pierdut procesul cu Pfizer privind achiziția de vaccinuri anti-Covid, iar statul va trebui să plătească aproximativ 3 miliarde de lei pentru cele 29 de milioane de doze nelivrate, a decis tribunalul din Bruxelles. Ministrul Sănătății, Rogobere, a explicat că decizia se referă la dozele care făceau parte din contractul semnat în mai 2021, dar care nu au fost comandate, și a subliniat că, la momentul respectiv, statul a comandat o cantitate „uriașă” de vaccinuri „care nu avea nicio legătură cu realitatea” și nu reflecta necesitățile reale de sănătate publică sau rata de vaccinare.
Decizia instanței belgiene, deși e doar în primă instanță, este executorie, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Decizia obligă statul român la plata a 600 de milioane de euro pentru că a contractat un număr nejustificat de mare de doze de vaccin.
Banii ar urma să fie plătiți din bugetul de stat, spune ministrul Alexandru Rogobete.
Și DNA a deschis un dosar în care sunt cercetați fostul premier Florin Cîțu și doi foști miniștri ai Sănătății din cabinetul acestuia: Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă. Cei trei sunt acuzați de procurori că au semnat pentru cumpărarea de doze de vaccin excedentare nevoii reale. Acuzațiile sunt de abuz în serviciu și complicitate, plus prejudicierea bugetului statului.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Obiectul procesului îl face acest rest necomandat și automat nelivra”
„În perioada 2022–2023 au fost vândute 2,7 milioane de doze, peste cele 3,5 milioane expirate și distruse, iar aproximativ 100.000 de doze au fost donate. La contractul numărul trei, semnat în mai 2021, în anul 2022 s-au realizat două amendamente. Un amendament la contract, prin care cinci milioane de doze au fost redirecționate din contractul nostru către Germania și, practic, cantitatea și valoarea din contractul numărul 3 au fost diminuate. Respectiv, un al doilea amendament, în care 1,5 milioane de doze de vaccin au fost redirecționate către Ungaria, fiind scăzute din acea valoare de 39 de milioane, iar 3,6 milioane de doze de vaccin au fost livrate și, evident, o parte dintre ele utilizate, pentru care a fost realizată plata de 352 de milioane de lei. Obiectul procesului îl face, de fapt, acest rest necomandat și automat nelivrat, în valoare de aproximativ 29 de milioane de doze, pentru care România, conform deciziei de astăzi de la Bruxelles, are de achitat suma de trei miliarde de lei, fără penalități calculate. Toate penalitățile urmează acum să fie calculate și ne vor fi comunicate într-o perioadă imediat următoare.”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Procesul a fost început în decembrie 2022”
Suma pe care România trebuie să o plătească companiei farmaceutice Pfizer este echivalentă cu fondurile necesare pentru construirea celui de-al patrulea spital regional din țară, spune ministrul Sănătății.
„Aceasta este situația, de fapt, în acest moment. Este un fapt pe care, sigur, am responsabilitatea să îl prezint, pentru că vorbim de o sumă destul de mare. Vorbim, practic, de al patrulea spital regional din România. Sigur că, pe măsură ce lucrurile vor înainta, aș vrea să fac câteva precizări. Vreau să mulțumesc Ministerului Finanțelor și domnului ministru Nazare, alături de care am participat în ultima perioadă la toate aceste discuții, documente care au fost înaintate către Tribunalul din Bruxelles.
Procesul a fost început în decembrie 2022 și este important de spus acest lucru, iar Ministerul Sănătății a fost notificat în anul 2024, în luna ianuarie, cu privire la începerea acestui proces inițiat de către Pfizer.”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: Nu a mai fost necesară livrarea celor 29 de milioane de doze
În 2023, când rata de vaccinare începuse să scadă în România, iar în stocurile statului se mai aflau milioane de doze care începuseră să expire, nu mai era necesară livrarea celor 29 de milioane de doze pentru care am pierdut acum procesul, subliniază Rogobete.
„Tribunalul de Bruxelles și-a spus opinia, după cum observați, dar să ne aducem puțin aminte cum arătau lucrurile în anul 2022, spre final, respectiv 2023. Era un stoc de vaccinuri destul de mare, vorbim de câteva milioane de doze care nu erau utilizate; ba mai mult, începeau să expire. Rata de vaccinare a început să scadă, COVID-ul nu mai era la aceeași intensitate ca în anii 2020 și 2021, deci prezența acestor milioane – vorbim de 29 de milioane de doze – nu mai era necesară din punctul de vedere al sănătății publice. Nu vreau să spun că este corect sau că este greșit. Vă spun cum arată cifrele, cum s-a întâmplat și cum am ajuns aici.”
Unde a greșit România
„Ce este greșit, din punctul meu de vedere, este acea cantitate uriașă care a fost semnată în mai 2021, care nu avea nicio legătură cu realitatea, nu avea nicio estimare medicală și nu era în legătură directă cu sănătatea publică sau cu rata de vaccinare. Decizia de a nu mai comanda și de a face acele amendamente de care am vorbit în 2022, prin care 6,5 milioane de doze au fost transferate către alt stat, totuși, s-a livrat o cantitate de 3,6 milioane de doze care au fost utilizate. A fost decizia ministrului în funcție de la acel moment și decizia premierului de atunci. Dacă această cantitate mare de doze – vorbim aici de cele 29 de milioane de doze – nu a fost comandată, a fost contractată.
De asta am spus de la început că este important să facem diferența între contractare și comanda fermă. Ele au fost contractate și, conform contractului, exista obligația de a fi achitate, de a fi plătite chiar dacă nu erau comandate. Dacă nu erau contractate în mai 2021, astăzi România nu ar fi avut această sumă de 3 miliarde de lei de plătit”, a spus ministrul.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „În mai 2021 știam sigur că populația țării nu se va dubla”
„Este adevărat că în mai 2021 nu știam în ce direcție va merge sau nu pandemia, dar este evident că în mai 2021 știam sigur că populația țării nu se va dubla. Pentru că aceste doze de vaccin – și vorbim aici de 29 de milioane de doze comandate în mai 2021, suplimentar față de celelalte doze – și vorbim de aproape 30 de milioane de doze deja contractate, și, mare atenție, doar pentru Pfizer. Nu uitați, noi mai avem încă 3 contracte cu alți 3 producători.
Deci discutăm despre o comandă de aproximativ 30 de milioane de doze puse în mai 2021, peste o altă comandă de aproximativ 30 de milioane de doze. Practic, s-a dublat cantitatea de vaccin într-un mod care nu ținea cont nici de demografie, nici de rata de vaccinare. Această renegociere, vedeți dumneavoastră, am văzut în spațiul public că se discută despre această renegociere. Această renegociere nu a fost neapărat un refuz al renegocierii, doar că, în contextul de atunci, renegocierea nu însemna că nu mai primim dozele. Renegocierea însemna că le achiziționăm cu un procent mai redus; practic, ar fi trebuit să achiziționăm cele 29 de milioane de doze, să le depozităm și să plătim și costul distrugerii dozelor respective. Deci nu era neapărat un avantaj fiscal în momentul respectiv al renegocierii.”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Așteptăm ca DNA să vină cu răspunsul și să ne spună cine este de vină”
În momentul de față, eu sunt ministrul Sănătății în funcție, nu sunt procuror, deci nu pot să vă spun cum este vina, nici să speculez sau să îmi exprim părerea. În general, nu-mi place. După cum bine cunoașteți, este un dosar în curs la DNA. Așteptăm ca DNA să vină cu răspunsul și să ne spună, din punct de vedere juridic, administrativ, penal sau cum doriți dumneavoastră, cine este de vină, cine a greșit, cum a greșit, cum s-au făcut aceste estimări și de ce s-a semnat al treilea contract.
Ce vă pot spune, ca ministrul sănătății și ca om, ca medic până la urmă, este că, din punctul meu de vedere, contractul numărul 3 a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate.”
