Confidenţialitate


Ministrul Sănătății cere demisia șefului de la Centrul de Arși Grav de la Floreasca. “Dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare”


Ministrul Sănătății cere demisia șefului de la Centrul de Arși Grav de la Floreasca. “Dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare”
Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete transmite următorul comunicat:
Șeful Centrului de Arși Grav de la Spitalul Floreasca dă dovadă de iresponsabilitate crasă și nepăsare. Aroganța și indolența sunt incompatibile cu demnitatea profesională, indiferent de titlul universitar.
La aproape o săptămână de la debutul unei crize grave în urma cazului cutremurător al Alinei, șeful de secție se află încă în concediu, pe care și l-a prelungit chiar. Fără nici o declarație sau poziție publică (sau privată), fără explicații, fără empatie, nu numai față de pacienți ci inclusiv față de întreaga echipă medicală.
Nu mai este loc de sugestii sau de politețuri din partea mea: cer public și imperativ demisia imediată a acestui șef de secție!
Nu mai are ce căuta în fruntea unei structuri medicale atât de sensibile!
A fost nevoie de mobilizare socială, de articole de presă, de strigăte după ajutor pentru ca o pacientă să își găsească tratamentul în afara țării. A fost nevoie de intervenția Inspecției Sanitare de Stat pentru ca pacienții din centru să fie testați pentru Candida Auris. Răspunsul șefului de secție la toate aceste probleme este nul, inexistent.
Mă simt nevoit să cer scuze public pacienților și familiilor lor pentru comportamentul inacceptabil al unui cadru medical.
Considerați că răbdarea mea față de nepăsare a ajuns la limită!
În semn de respect față de medicii care își fac datoria și față de pacienții și aparținătorii care poate trec prin situații similare, am început să lucrăm un set de modificări legislative care implică sancțiuni dure pentru cei care tratează astfel de situații cu neprofesionalism, nepăsare sau indolență.
Reamintim,Ministerul Sănătății a confirmat un focar de Candida auris la Centrul de Arși de la Floreasca. Internările au fost suspendate, s-au dat amenzi și s-au dispus mai multe măsuri.

Inițial, medicii belgieni la care a ajuns o pacientă cu arsuri pe 70% din corp au descoperit prezența acestei bacterii, extreme de periculoase.

La Floreasca s-a vorbit doar de forma mai puțin invazivă a bacteriei – și anume candida.

Foto: Inquam – George Călin

Ultimele stiri
Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO

STUDIU: Românii consumă tot mai puține băuturi nealcoolice din cauza creșterii prețurilor și a taxei pe zahăr. Cea…