Confidenţialitate


Ministrul german de Externe susține că relaţiile SUA – Germania sunt „complicate”


Ministrul german de Externe susține că relaţiile SUA – Germania sunt „complicate”

Relaţia Germaniei cu Statele Unite este „complicată”, a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, după ce SUA au anunţat că plănuiesc o retragere a trupelor americane, scrie Reuters.

Preşedintele Donald Trump a dispus retragerea a 9.500 de militari americani aflaţi în Germania, a declarat vineri un înalt oficial american.

„În cazul retragerii unei părţi din trupele americane, vom lua notă de acest lucru. Apreciem cooperarea care s-a dezvoltat de-a lungul deceniilor cu forţele americane. Este în interesul ambelor ţări”, a declarat Maas într-un interviu acordat publicaţiei Bild am Sonntag.

Şeful diplomaţiei germane a spus că “regretă” decizia SUA și a recunoscut şi că există probleme în relaţia cu Washingtonul, spunând: „Suntem parteneri apropiaţi în alianţa transatlantică. Dar, este complicat”.

Administraţia Donald Trump intenţionează să reducă semnificativ, conform unor surse de la Washington şi Berlin, numărul militarilor americani din Germania, în contextul disensiunilor cu Guvernul Angela Merkel, existând semnale că trupele ar putea fi transferate spre centrul şi estul Europei.

În Germania se află permanent 34.500 de militari americani, dar numărul personalului militar al SUA poate atinge nivelul de 52.000 prin rotaţii ori în timpul exerciţiilor. Potrivit unor surse citate de cotidianul The Wall Street Journal, preşedintele Donald Trump a cerut Pentagonului să retragă 9.500 de militari din Germania, dar surse citate de revista Der Spiegel afirmă că efectivele ar putea fi reduse cu 5.000-15.000 de militari.

Administraţia Donald Trump ar fi ordonat reducerea efectivelor din Germania printr-un memorandum semnat recent de consilierul prezidenţial pentru Securitate Naţională, Robert O’Brien.


Ultimele stiri
Semnificațiile icoanei Nașterii Domnului: Simboluri, izvoare și reprezentări tradiționale | GALERIE FOTO

Părintele greco-catolic Victor Ostropel, despre ce înseamnă „magia” Crăciunului: „Să petrecem această sfântă și dumnezeiască sărbătoare cu simplitate…

Preotul Stănel Roșu, despre însemnătatea Crăciunului: „Trebuie să fim în primul rând oameni, să ne iertăm, să ne…

Crăciunul la ortodocși și catolici, sărbătorit pe 25 decembrie

Amintiri valoroase de Crăciun ale câtorva dintre jurnaliștii Europa FM. Cum arăta odinioară colindatul la sat și copilăria…

Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO