Confidenţialitate


Ministrul Educației: Butonul roșu în școli, proiectul care permite semnalarea actelor de violență sau consum de droguri în mod anonim, este în faza de implementare | AUDIO


Ministrul Educației: Butonul roșu în școli, proiectul care permite semnalarea actelor de violență sau consum de droguri în mod anonim, este în faza de implementare | AUDIO

Elevii, părinții și profesori vor putea face sesizări anonime privind violența sau consumul de droguri în școli. Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că instituția pe care o conduce este în faza de implementare a butonului roșu în școli, proiect care va permite semnalarea cazurilor de violență din instituțiile de învățământ.

Ministrul Educației, Daniel David: Profesorii, elevii și părinții pot să sesizeze astfel de situații și într-o manieră anonimă

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Suntem în faza de implementare. N-am făcut pașii acuma, fiindcă suntem în faza de simulare la bacalaureat, așteptăm să încheiem acest proces și probabil că într-o săptămână-două vom avea și efectiv ce înseamnă butonul roșu, dincolo de faptul că avem o idee generală, că oamenii pot să sesizeze astfel de situații și într-o manieră anonimă. Adică și profesorii, și elevii și părinții”, a precizat ministrul Educației.

Ministrul Educației, Daniel David, a fost întrebat de jurnaliști dacă ia în calcul ca ședințele la psiholog să fie decontate, măcar parțial, de stat pentru elevii care au nevoie de consiliere.

Ministrul Educației, Daniel David: „Trebuie să fim atenți când scoatem posturile la concurs și pe ce specializări le scoatem”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Deocamdată încercăm să facem altceva. Acum încercăm să angajăm mai mulți consilieri școlari, dar atenție, când vorbesc de consilieri școlari, ca să abordăm aceste probleme legate de droguri, consumul de alcool, fumatul și-așa mai departe, este foarte important ca acei consilieri școlari să vină pe zona de specialitate care se ocupă de aceste lucruri. Trebuie să fim atenți când scoatem posturile la concurs și pe ce specializări le scoatem. Este o cheie foarte importantă la care trebuie să lucrăm și am de gând să lucrez la asta”, a mai spus ministrul Daniel David.

În prezent, în România, potrivit datelor Ministerului Educației, sunt puțin peste 3000 de consilieri școlari și în anumite situații un singur consilier asigură servicii pentru 2000 de elevi.

Întrebat când se vor face angajări pentru posturile de consilier școlar, ministrul Educației Daniel David a răspuns „când vom ieși din logica ordonanței trenuleț’’, ordonanță care a blocat angajările la stat.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Ministrul Educației le recomandă universităților din România să organizeze sesiuni de admitere cu practici similare celor folosite de universități din Top 500 | AUDIO


Ultimele stiri
Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…

Mai multe cadre MAI au donat sânge în cadrul unui eveniment-spectacol, la care au luat parte și copii:…

Secția de ATI pentru nou-născuți a spitalului „Marie Curie” din București se extinde. Mai e nevoie de jumătate…

România în Direct. Care este gustul Crăciunului tău?

Impozitele auto cresc de la 1 ianuarie, în funcție de norma de poluare și capacitatea cilindrică. Lia Olguța…

Carburanții se scumpesc din 1 ianuarie. Cât vor plăti șoferii la pompă pentru benzină și motorină | AUDIO