Confidenţialitate


Mike Tyson confirmă oficial întoarcerea în ringul de box | VIDEO


Mike Tyson confirmă oficial întoarcerea în ringul de box | VIDEO

Americanul fost campion mondial la categoria grea a confirmat că va reveni în ring la vârsta de 53 de ani.

“Iron Mike” a spus pe Instagram: „M-am întors”, postând un clip video în care arată cum se antrenează.

În cele 25 de secunde ale clipului, Tyson demonstrează că nu şi-a pierdut forţa.

În mai puţin de 16 ore, imaginile au adunat peste 5,7 milioane de vizualizări.

Mike Tyson, care s-a retras din box în 2005, după ce a cedat în 5 runde în faţa lui Kevin McBride, a declarat în urmă cu o lună că ar vrea să revină în ring pentru câteva lupte speciale, caritable.

Este vorba de meciuri de maximum patru runde de câte trei minute.

„M-am antrenat, am încercat să revin în ring. Vreau să merg la sală şi să-mi intru în formă, pentru a putea fi capabil să particip la 3, 4 meciuri cu scop caritabil”, a spus Tyson, potrivit talksport.com.

Mike Tyson a glumit și pe seama capacităților lui fizice, la 53 de ani.

“Viteza și rezistența s-au dus demult, însă forța nu m-a părăsit definitiv. Cred că mai pot provoca ceva daune”, a declarat fostul mare campion, pentru un site al fanilor săi din New York.

 

View this post on Instagram

 

Anything is possible when you are smart about it. Train Smart. Recover Smarter. @smartcups #SmartCups #baddestmanontheplanet #stillthebaddestmanontheplanet @tysonranchofficial @coppergel #tysonranch SmartCups.com

A post shared by Mike Tyson (@miketyson) on


Ultimele stiri
Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează