Confidenţialitate


Miercuri, grevă de avertisment în școli. Va urma greva generală pe 22 mai


Sală de clasă goală.

Sindicatele din învățământ intră în grevă generală pe 22 mai. Anunțul a fost făcut de liderii celor mai mari sindicate din educație.

Mâine, 17 mai, va fi grevă de avertisment în școli, între orele 11:00 și 13:00.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” spune că pe parcursul protestului de mâine se vor opri toate activitățile care erau programate în acest interval orar.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Decizia sindicatelor a venit în urma unui referendum organizat în rândul membrilor. Profesorii sunt nemulțumiți în principal de salarii. Luni, pe 22 mai, profesorii vor fi în grevă generală. Simion Hancescu, liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ face apel la înțelegerea părinților pentru acest protest și le care, pe cât posibil, să nu își trimită copiii la școală.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicatele susțin că se poate ajunge inclusiv la scenariul care să dea peste cap examenele naționale și dau vina pe guvernanții care nu fac nimic pentru a crește salariile profesorilor,  învățătorilor și educatorilor.

Demersul inițiat de sindicatele din învățământul preuniversitar este susținut și de sindicaliștii din mediul universitar. Anton Hadăr, președintele Federațiie Naționale Sindicală ALMA MATER declară că va fi grevă generală în mai multe universități din România.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează