Confidenţialitate


Michael Jordan, sărbătorit marți în Deșteptarea


Michael Jordan s-a născut în Brooklyn, New York, la 17 februarie 1963, fiind al patrulea din cei cinci copii ai lui Deloris şi James R. Jordan. În septembrie 1989, s-a căsătorit cu Juanita Vanoy, având trei copii, Jeffrey Michael, Marcus James şi Jasmine. Jordan şi Juanita au divorţat în decembrie 2006, iar fosta soţie a primit 168 de milioane de dolari în urma partajului. În decembrie 2011, el s-a logodit cu modelul Yvette Prieto.

Vedeta rubricii Născut de Ziua lui a fost identificată ușor de ascultătorii Europa FM, mai ales după descrierea generoasă făcută de Vlad Petreanu și George Zafiu:

‘Știți cum îi spun oamenii celui născut astăzi? His Airness!

Stimați ascultători, astăzi la născut de ziua lui trebuie să fiți la înălțime pentru că îl avem pe cel mai bun și mai cunoscut jucător de baschet al tuturor timpurilor. Un om bun de pus la panou.

Primul indiciu și primul detaliu picant: Echipa de baschet Miami Heat a retras și ea numărul 23 in onoarea sărbătoritului nostru în 2003, deși el nu jucase vreodată pentru această echipă.

Al doilea indiciu și cel de-al doilea detaliu picant sună cam așa: În 1993, eroul nostru a renunțat la baschet pentru a se apuca de baseball. La doi ani distanță a revenit la celebra sa echipă Chicago Bulls.

Cea de-a treia informație, care ar trebui să vă convingă definitiv despre cine e vorba se referă la cariera de actor îmbrățișată la un moment dat de cel născut astăzi. Și nu orice fel de actor, ci partener și coechipier cu celebrul iepure Bugs Bunny în producția Space Jam.

La final să reținem câteva date de palmares: 15 sezoane în NBA, 14 apariții in meciurile All Star, de 6 ori campion NBA, de 10 ori cel mai bun marcator în NBA, de 5 ori NBA MVP – adică cel mai valoros jucător – și medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992, când a făcut parte, alături de Magic Johnson, Larry Bird și David Robinson din echipa SUA, cunoscută sub numele de Dream Team’.

Michael Jordan este considerat cel mai bun jucător din istoria baschetului, datorită performanţelor din teren, concretizate prin şase titluri de campion NBA cu echipa Chicago Bulls şi două medalii olimpice de aur, dar şi pentru că a fost ‘piatra de temelie’ a NBA-ului modern.

Cariera lui Jordan a coincis cu debutul recunoaşterii internaţionale a campionatului nord-american de baschet, cu prosperitatea NBA şi apariţia unor sponsori ‘generoşi’ precum Nike, firmă a cărei marcă de încălţăminte Air Jordan este încă profitabilă, deşi numeroşi cumpărători nu l-au văzut evoluând pe fostul jucător.

Zeci de imagini sunt fixate în memoria milioanelor de fani: cele 63 de puncte reuşite de el într-un meci cu Boston din play-off, în 1986, slam-dunk-ul câştigător la All Star Game în 1988, lacrimile după primul titlu NBA, anunţul abrupt al primei sale retrageri, în 1993, după moartea tatălui său, ultimul titlu, în 1998…

Michael Jordan s-a retras pentru prima oară din activitatea competiţională în 1993, după moartea tatălui său. După doi ani a revenit la Chicago Bulls, alături de care a mai câştigat trei titluri NBA (1996-1998), însă a anunţat că renunţă din nou la cariera de jucător profesionist. În 2001, ‘Air’ Jordan a decis să revină pe terenul de baschet, el evoluând timp de două sezoane pentru Washington Wizzards.


Ultimele stiri
Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…

Președintele interimar al CNA, după incidentul de la Cluj: „Instituțiile din România ar trebui să se comporte în…

Proteste în București, la opt ani de la violențele din 10 august. Dosarul riscă să se prescrie în…

Nicușor Dan a sesizat CCR în legătură cu modificările aduse legii integrității. Care sunt principalele obiecții

Nicușor Dan îi cheamă marți pe liderii partidelor la Cotroceni pentru legea salarizării unitare

Nivelul Dunării scade din nou, iar Unitatea 2 de la Cernavodă ar putea fi oprită din cauza debitului…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează