Confidenţialitate


Meditaţia şi efectele benefice asupra sănătăţii


Apar tot mai multe dovezi care demonstrează că meditatia poate avea efecte benefice asupra sanatatii. Oamenii de stiinta încearcă sa inteleaga modul in care organismal uman este influențat de aceste practici.
Un nou studiu a adus o primă dovadă a modificarilor induse la nivel molecular in corp, dupa o perioada de meditatie atenta.
Studiul s-a desfășurat cu ajutorul unui grup de meditatori experimentati, dar și cu un grup de persoane neantrenate. Dupa opt ore, cei care au meditat au prezentat o serie de transformări genetice si moleculare. S-au înregistrat inclusiv niveluri reduse ale genelor pro-inflamatorii. Modificările sunt compatibile cu o recuperare fizica mai rapida, dintr-o situatie stresanta.
Cercetătorii spun că cel mai interesant este faptul ca schimbarile observate in gene sunt tintele actuale ale medicamentelor anti-inflamatorii si a analgezicelor.
Cursurile bazate pe atentie au demonstrat efecte benefice asupra bolilor inflamatorii, si chiar sunt aprobate de catre Asociația Americană a Inimii, ca o masura preventiva.
Efectele observate au fost vazute doar la persoanele care mediteaza urmand o practica atenta.
Noile rezultate ofera un posibil mecanism biologic pentru efecte terapeutice.
Genele noastre sunt destul de dinamice in exprimarea lor, si aceste rezultate sugereaza ca linistea mintii noastre poate avea o potentiala influenta asupra exprimarii lor, a spus unul dintre autorii studiului.


Ultimele stiri
CET Govora se închide după aproape 70 de ani. Peste 10.000 de consumatori din Râmnicu Vâlcea riscă să…

Spectacol al României la Amsterdam | Lotul țării noastre a mai cucerit astăzi încă două medalii de aur…

Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord, scrie presa…

Elveția: Un om a murit și alți cinci sunt răniți, după ce au fost împușcați azi-noapte la o…

MApN: O altă dronă a ajuns în proximitatea frontierei cu România în această dimineață, două avioane F-16 ridicate…

Şedinţe la PSD/Consiliul Politic Naţional şi grupurile parlamentare se reunesc la Sinaia

Dinamo, ţinută în şah de Corvinul Hunedoara (1-1), în Superligă

Zelensky: Cel puțin 37 de oameni au murit azi-noapte lângă Kiev, după ce un depozit a fost ținta…

Neamț: Excursiile pentru fotografierea caprelor negre au devenit o afacere la vedere | O „tură foto la capre”…

Moody’s, după ce România nu a adoptat legea salarizării: „Impasul politic care a împiedicat în cele din urmă…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează