Confidenţialitate


Medici rezidenți și studenți Erasmus, suprinși de pandemie în străinătate, au fost aduși în țară


Medici rezidenți și studenți Erasmus, suprinși de pandemie în străinătate, au fost aduși în țară

Aproape 280 de români, blocați în străinătate din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei, între care se numără studenți Erasmus, medici rezidenți și consuli onorifici, au fost aduși în țară din Franța, Marea Britanie și Irlanda de Nord, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

„În continuarea demersurilor întreprinse pentru facilitarea revenirii în țară a cetățenilor români aflați în străinătate și care au fost afectați de măsurile de restrângere a transportului aerian adoptate în contextul gestionării pandemiei de COVID-19, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în seara zilei de 23 mai, a fost facilitată revenirea în țară a 140 cetățeni români care se aflau pe teritoriul Republicii Franceze și a 137 cetățeni români din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, ca urmare a demersurilor comune ale Ministerului Afacerilor Externe, ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și ale Ministerului Afacerilor Interne”, arată sursa citată.

Printre cetățenii români repatriați din Republica Franceză se regăsesc studenți Erasmus, persoane ale căror contracte de muncă au fost reziliate, turiști aflați în tranzit din Statele Unite ale Americii și medici rezidenți care și-au desfășurat stagiul în acest stat.

„Cetățenii români repatriați din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord sunt studenți, persoane spitalizate care au beneficiat de sprijinul autorităților britanice pentru repatriere, persoane fără adăpost, lucrători sezonieri din Insula Jersey, pentru care cei doi consuli onorifici ai României din St. Helier și Southhampton și autoritățile locale au întreprins demersuri de facilitare a repatrierii”, precizează MAE.

De asemenea, demersurile autorităților române au permis revenirea în România a patru cetățeni străini rezidenți, respectiv doi cetățeni francezi, un cetățean canadian, membru de familie al unui cetățean român, și un cetățean britanic.

Repatrierea a fost asigurată cu două curse aeriene speciale operate de compania Tarom, pe rutele București-Paris-București și București-Londra-București.

De asemenea, prin intermediul cursei aeriene pe ruta București – Paris a fost facilitată repatrierea a 76 cetățeni francezi, care se aflau pe teritoriul României.


Ultimele stiri
Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)

ÎCCJ se pregătește să dea Guvernul în judecată după amânarea plății drepturilor salariale restante către magistrați. Banii au…

Cafissimo: cafeaua perfectă, cu o simplă apăsare de buton (P)

Avertizare de la vârful Băncii Centrale Europene despre actuala criză a petrolului. Christine Lagarde: Efectele probabil vor depăși…

ÎCCJ analizează dacă redeschide dosarul rapperului Wiz Khalifa, condamnat la nouă luni de închisoare pentru că a fumat…

Când vor fi puse în vânzare biletele pentru meciul Slovacia – România | AUDIO

Aeroportul din Arad va fi restructurat. Nu mai are zboruri regulate din 2015 | AUDIO