Confidenţialitate


Măsuri de securitate sanitară pentru cursele de F1


Măsuri de securitate sanitară pentru cursele de F1

Formula 1 a adoptat, marţi, un set de măsuri pentru a garanta desfăşurarea curselor în condiţii de securitate cât mai bune pentru toţi cei implicaţi, scrie cotidianul belgian Le Soir.

Sezonul va începe la 5 iulie, în Austria.

Graţie unor teste private, toate persoanele implicate într-o cursă vor fi testate pentru Covid-19 înainte a călători. Testul va trebui să fie negativ pentru a primi autorizaţia de a călători. Teste private vor fi efectuate de asemenea în timpul evenimentului.

Cel puţin în primele 8 etape, cursele vor avea loc cu porţile închise. Doar personalul necesar va fi prezent în interiorul circuitului.

Personalul prezent la faţa locului va fi redus pentru toate părţile implicate, inclusiv Federaţia Internaţională de Automobilism (FIA), furnizorii şi reprezentanţii F1. Pentru a reuşi acest lucru, anumite activităţi, de exemplu unele părţi ale producţiei televizate, vor fi asigurate de la distanţă.

Întreg personalul care va asista la curse se va deplasa izolat, utilizând cât mai mult posibil zboruri charter şi transferuri între incinte, hoteluri şi aeroporturi. Această măsură este menită să garanteze că toţi participanţii la eveniment călătoresc într-o ‘bulă’ restrânsă pentru a evita orice interacţiune mai largă cu un public netestat.

În fine, măsuri de distanţare socială vor fi aplicate în paddock şi în ansamblul circuitului. Vor fi modificate în acest scop activităţile dinaintea şi de după cursă, de exemplu intonarea imnului naţional, podiumurile, parcul închis, obligaţiile faţă de presă ori interviurile.


Ultimele stiri
Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…