Confidenţialitate


Maşinile electrice trebuie să facă zgomot


Maşinile electrice trebuie să facă zgomot

Statisticile arată că există un risc cu 40% mai mare de a fi lovit de o maşină electrică decât de una tradiţională.

De aceea, Uniunea Europeană doreşte ca, până în iulie 2019, toate maşinile electrice existente să emită un sunet, recognoscibil indiferent de model, chiar şi atunci când merg la viteze reduse.

Vânzările de autoturisme electrice sau hibrid noi au crescut în România cu 83,02%, în primele patru luni din 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, până la 1.003 unităţi, de la 548 de unităţi, cât se consemnaseră în 2017.


Ultimele stiri
Papa Leon, reacție dură față de liderii lumii care încep războaie, la slujba de Florii de la Vatican…

Selecționerul Mircea Lucescu a fost transportat la spital, după ce i s-a făcut rău în timpul unei ședințe…

Statele Unite se pregătesc pentru operațiuni militare pe teren în Iran, afirmă oficiali americani pentru presa de la…

Cod galben de ploi și ninsori în jumătatea estică a țării, valabil până luni dimineață la ora 10:00,…

Ierusalimul nu va mai sărbători tradiţionala Duminică a Floriilor, din cauza războiului cu Iranul | AUDIO

Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor