Confidenţialitate



Marin Alsop, discipolă a lui Leonard Bernstein, dirijează pentru prima dată în România, astăzi, la Concursul Enescu


Marin Alsop, discipolă a lui Leonard Bernstein, dirijează pentru prima dată în România, astăzi, la Concursul Enescu

Una dintre cele mai importante dirijoare contemporane, Marin Alsop dirijează pentru prima dată în România astăzi, 27 august, la Ateneul Român, în cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu. La pupitrul Orchestrei Naționale Radio, Marin Alsop va conduce, de la ora 19:30, Concertul final dedicat Secțiunii Compoziție, cu un program care reunește lucrări contemporane semnate de Zygmunt Krauze, Sarah Kirkland Snider, Steven Mackey și Doina Rotaru.

Concertul final dedicat Secțiunii Compoziție este unul dintre momentele centrale ale primei săptămâni a Concursului Enescu 2026, dedicată masterclassurilor de compoziție, dirijat și interpretare, și aduce în prim-plan diversitatea estetică a muzicii contemporane, prin cele patru lucrări ale serii semnate de membrii juriului Secțiunii Compoziție a Concursului Internațional George Enescu.

Marin Alsop este una dintre personalitățile care au schimbat istoria recentă a dirijatului, deschizând drumuri într-o profesie dominată timp îndelungat de bărbați. Este prima femeie care a condus orchestre de prestigiu din Statele Unite, America de Sud, Austria și Marea Britanie și prima și singura dirijoare care a primit o bursă MacArthur. În 2025, Liga Orchestrelor Americane i-a acordat Golden Baton, cea mai înaltă distincție a organizației.

În prezent, Marin Alsop este director artistic și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Naționale a Radiodifuziunii Poloneze, dirijor principal invitat al Philharmonia Orchestra și al Philadelphia Orchestra și dirijor principal al Festivalului Ravinia. Vara anului 2026 a adus-o pe scene precum Carnegie Hall și Hollywood Bowl și în cadrul BBC Proms, alături de unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii.

Legătura sa cu Leonard Bernstein a început însă cu mult înainte ca marele muzician american să-i devină mentor. Marin Alsop avea doar nouă ani când l-a văzut pe Bernstein la televizor, într-unul dintre celebrele Young People’s Concerts, și a decis că vrea să devină dirijoare. Ani mai târziu, în 1989, a primit Leonard Bernstein Conducting Fellowship la Tanglewood și a ajuns să studieze chiar cu muzicianul care îi inspirase vocația.

Preocuparea pentru educație, mentorat și accesul femeilor la profesia de dirijor avea să devină, la rândul ei, una dintre constantele carierei sale. Marin Alsop a fondat Taki Alsop Conducting Fellowship, un program internațional care oferă formare intensivă, mentorat și sprijin financiar dirijoarelor aflate la început de carieră. Dintre cele 42 de beneficiare ale programului, 32 ocupă în prezent poziții de director muzical sau dirijor principal în orchestre din întreaga lume.

Timp de 14 ani, Marin Alsop a fost director muzical al Baltimore Symphony Orchestra. În această perioadă, a condus orchestra în primul său turneu european după 13 ani, a dirijat peste 20 de premiere mondiale și a fondat OrchKids, un program dedicat educației muzicale.

În concertul din această seară, Zygmunt Krauze, președintele juriului Secțiunii Compoziție, va urca pe scena Ateneului Român în dubla ipostază de compozitor și interpret, fiind solistul propriului Concert pentru pian nr. 3, Fragments of Memory.

Compusă în perioada de maturitate a lui Krauze și prezentată în premieră absolută în 2019, la Filarmonica Națională din Varșovia, lucrarea pornește de la ideea memoriei fragmentare și de la felul în care reconstruim momentele importante ale vieții din fragmente când mai clare, când estompate. În discursul muzical, pianistul devine un narator care conduce publicul printre aceste amintiri discontinue.

Un alt moment al serii va fi Forward Into Light de Sarah Kirkland Snider, lucrare orchestrală compusă în 2020 pentru Project 19, o inițiativă a Filarmonicii din New York care a reunit creațiile a 19 compozitoare americane pentru a marca centenarul Amendamentului al XIX-lea la Constituția Statelor Unite, care a garantat femeilor dreptul de vot la nivel federal.

Titlul lucrării este inspirat de cuvintele activistei Inez Milholland, iar muzica explorează dimensiunile emoționale și psihologice ale credinței în egalitate, ale îndoielii și perseverenței. Întâlnirea acestei partituri cu Marin Alsop, o muziciană care a deschis ea însăși numeroase drumuri pentru femeile-dirijor, conferă momentului o rezonanță aparte.

Programul continuă cu Urban Ocean de Steven Mackey, o lucrare care pune în dialog două lumi – cea umană și cea acvatică – prin texturi orchestrale ample, și cu Clocks III pentru orchestră de Doina Rotaru, în care timpul, memoria, repetiția și transformarea devin idei centrale.

Seara începe de la ora 18:30, în foaierul Ateneului Român, cu un concert care aduce în fața publicului rezultatele Masterclassului de compoziție și ale Masterclassului de dirijat desfășurate în această săptămână.

Ansamblul Couleurs va interpreta trei lucrări semnate de participanții activi la Masterclassul de compoziție: Jason Kass – FrustrationOana Vardianu – Orient Express și Chloe Chan – Hyperspace.

La pupitru se vor afla Xiao Geng, Petru Pane și Dorian Dimitrov, cei trei dirijori selectați de Cristian Măcelaru dintre participanții activi la Masterclassul de dirijat.

Evenimentul face astfel vizibil procesul de formare aflat în centrul ediției din acest an a Concursului Enescu: de la creație și lucrul asupra partiturii până la întâlnirea cu interpreții, dirijorul și publicul. Este una dintre expresiile noii direcții a Concursului, în care competiția este completată de educație, mentorat, dialog artistic și experiență profesională directă.

Prima săptămână a Concursului Internațional George Enescu se va încheia vineri, 28 august, cu Concertul final al Masterclassului de dirijat, care va pune în prim-plan noua generație de dirijori, după o săptămână de lucru alături de Cristian Măcelaru.

Ultimele bilete disponibile pentru concert pot fi achiziționate de pe platforma Eventim.ro, din rețeaua librăriilor Cărturești sau direct de la intrarea în sala de concert, în limita disponibilității.

Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din întreaga țară beneficiază de acces gratuit, în baza legitimației de elev/student, respectiv a legitimației de serviciu, în limita locurilor disponibile.

De asemenea, persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora beneficiază de acces gratuit, în limita locurilor disponibile, conform prevederilor legale.


Ultimele stiri
Un angajat al Ambasadei României la Moscova, declarat drept persona non grata. „Măsura părții ruse are caracter de…

ROMATSA își păstrează licența și poate dirija în continuare traficul aerian. Decizie definitivă a Înaltei Curți | AUDIO

Reacția MAE de la Chișinău după ce o bucată de dronă a fost găsită în apropierea traseului Chişinău–Basarabeasca,…

Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert după detectarea unui grup de ținte aeriene în proximitatea frontierei cu România

Rucsac damă – accesoriul versatil care înlocuiește cu succes geanta (P)

Meta încheie un acord cu 29 de state americane care au acuzat că rețelele gigantului au efecte negative…

Din 31 august, Adi Luca și Luca Pastia dau „Deșteptarea” într-un sezon de poveste

Republica Moldova sărbătorește 35 de ani de independență. Maia Sandu: „Să ne aducem mai des aminte ce am…

Tulcea: O echipă EOD a MApN, trimisă la Plauru după un incendiu semnalat pe malul brațului Chilia

Dâmbovița: Primăria Răcari, amendată cu 65.000 de lei pentru deșeuri arse și abandonate ilegal. Garda de Mediu sesizează…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează