Confidenţialitate


Marea Britanie: Aproape 80 de arme găsite într-o camionetă ce urma să intre în ţară


Marea Britanie: Aproape 80 de arme găsite într-o camionetă ce urma să intre în ţară

Autorităţile britanice au confiscat zeci de arme la un punct de trecere a frontierei de pe malul francez al Canalului Mânecii – cea mai amplă astfel de descoperire din istorie, a anunţat poliţia citată de Reuters.

Cele 79 de arme şi muniţie pentru ele erau ascunse în bucăţi de motor, în interiorul unei camionete.

Poliţia a inculpat un individ şi a eliberat alţi şase fără acuzaţii. Câteva ore mai târziu, forţele de ordine au arestat şi pus sub acuzare un al doilea bărbat, în portul britanic Dover.

Directorul adjunct pentru investigaţii al National Crime Agency (NCA), Graham Gardner, a declarat că a fost demarată o anchetă şi a afirmat că armele erau destinate, probabil, infractorilor din Londra şi din restul ţării.

“Sunt uşor de ascuns şi letale în mâinile oricui este pregătit să le folosească”, a subliniat el.


Ultimele stiri
Dâmbovița: Incendiu cu degajare mare de fum. Autoritățile au emis RoAlert

Protest al iubitorilor de animale. Aceștia sunt nemulțumiți de felul în care sunt tratate animalele fără stăpân

După execuția eșuată a unei condamnate, șeful penitenciarelor din Tennessee a demisionat. Deținuta e în spital, în stare…

Protest al transportatorilor la Târgu Jiu | VIDEO

Noi consultări la Cotroceni pentru desemnarea unui nou premier. Președinția a anunțat calendarul discuțiilor | AUDIO

Zara a retras de la vânzare un costum de Halloween care ar semăna cu uniformele purtate de prizonierii…

Șase drone și rachete au fost semnalate în spațiul aerian al Moldovei. Toate au explodat. Unele au provocat…

Un bărbat – cunoscut ca Stegarul Dac și sustinător al lui Călin Georgescu – reținut pentru ultraj. El…

Analistul Valeriu Turcan, despre fotografia lui Nicușor Dan cu Donald Trump: „Problemele de comunicare derivă din erorile de…

Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează