Confidenţialitate


Rusia și SUA, din nou față în față pentru discuții despre Ucraina. Statele Unite vor continua să sprijine încheierea războiului, spune Marco Rubio. Ce i-a transmis Serghei Lavrov


Rusia și SUA, din nou față în față pentru discuții despre Ucraina. Statele Unite vor continua să sprijine încheierea războiului, spune Marco Rubio. Ce i-a transmis Serghei Lavrov

Sursa foto: Ministerul Afacerilor Externe din Rusia

Administrația Trump este pregătită să contribuie la încheierea „războiului fără sens” din Ucraina, a declarat joi, 23 iulie, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, după o discuție cu ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Partea rusă a atras atenția Statelor Unite cu privire la sprijinul militar acordat Ucrainei. Cei doi oficiali, alături de alți lideri, s-au întâlnit, în marja reuniunii anuale a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfășurată la Manila, în Filipine, relatează agenția AP News.

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, care a purtat discuții cu omologul său rus, Serghei Lavrov, a afirmat că Moscova și Kievul ar trebui să aibă un motiv pentru a pune capăt unui „război extrem de sângeros” care a devastat ambele părți.

Oficialul de la Casa Albă a făcut aluzie la faptul că negocierile mediate de SUA au ajuns într-un impas, iar cele din trecut au fost „fără rezultat”. În același timp, Marco Rubio a insistat că președintele Donald Trump este hotărât să continue eforturile „dacă factorii și condițiile s-au schimbat pentru a face acest lucru posibil”.

„Am încercat și vom continua să încercăm să vedem dacă putem, știți, să găsim un compromis care să ducă la acest rezultat. Și suntem pregătiți să jucăm acest rol dacă se va ivi ocazia”, a declarat Rubio reporterilor.

Ce spune ministrul de externe al Rusiei. Serghei Lavrov a reproșat părții americane că e inacceptabil ca Statele Unite să continue reînarmarea Ucrainei

După întâlnirea cu secretarul de stat american, ministerul rus de Externe a declarat că acesta i-a subliniat lui Rubio că este inacceptabil ca SUA să continue înarmarea Ucrainei și a acuzat țările europene că urmăresc „înfrângerea strategică” a Rusiei, transmite ministerul rus de Externe într-un comunicat.

Lavrov a reiterat disponibilitatea Rusiei pentru „o soluționare politică și diplomatică a conflictului” și angajamentul față de acordurile încheiate la summitul dintre președintele rus Vladimir Putin și Trump, care a avut loc anul trecut în Alaska.

Însă Rubio a afirmat că „va trebui să găsim noi propuneri și idei” acceptabile pentru ambele părți în vederea unui acord de pace.

Nu s-a înregistrat nicio schimbare în ceea ce privește sprijinul militar acordat de Washington Ucrainei, armele fiind achiziționate de aliații NATO și transferate către țara devastată de război, a spus oficialul SUA.

În altă ordine de idei, Serghei Lavrov și Marco Rubio au salutat reluarea contactelor la scară largă între Roscosmos și NASA și s-au pronunțat în favoarea reluării schimburilor interparlamentare și a legăturilor culturale.

Marco Rubio s-a întâlnit cu Serghei Lavrov și cu alți lideri, printre care și ministrul de externe al Chinei, în marja reuniunii anuale a miniștrilor de externe ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), desfășurată la Manila. Întâlnirea a avut loc în contextul în care președintele ucrainean, Volodimir Zelensky, a declarat că a purtat discuții cu reprezentanții SUA în încercarea de a relansa negocierile blocate, menite să pună capăt războiului care durează de peste patru ani.


Ultimele stiri
Vâlcea: Ipotezele luate în calcul de experții ISU în cazul incendiului izbucnit la o fostă unitate militară |…

Papa Leon al XIV-lea și-a anulat vizita la Assisi, la recomandarea medicilor. Ce se întâmplă cu turneul din…

Cei nouă marinari salvați după atacul cu drone asupra unei nave au fost preluați de echipaje SMURD. Președintele…

Franța: Un om a fost ucis, iar alți patru au fost răniți după ce un bărbat ar fi…

Premierul Luca Niculescu, după atacul asupra unei nave comerciale în Marea Neagră: „O încălcare flagrantă a dreptului internațional”

Nicușor Dan, reacție după noul atac mortal cu drone asupra unei nave în Marea Neagră: „Este timpul ca…

Siguranța copiilor pe internet: ce trebuie să însoțească regulile pentru rețelele sociale (P)

Călin Georgescu rămâne în arest preventiv. Decizia CAB este definitivă

Japonia va simula atacuri cibernetice cu ajutorul AI, pentru a descoperi vulnerabilitățile sistemelor înaintea hackerilor

România în Direct. Părinți versus copii. Când ți-a spus „mi-ai distrus viața”?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează