Confidenţialitate


Maratonul de mountain bike MTB Nordul Moldovei are loc pe 26 aprilie


A cincea ediție a maratonului MTB va avea plecarea din centul orașului Hârlău, un oraș mult iubit de domnitorii Moldovei, înconjurat de dealuri înalte, bine împădurite și de întinsele podgorii ale Cotnariului, licoarea aurie fiind cunoscută de toată lumea de peste jumătate de mileniu.

Vor fi două trasee: tura scurtă de aproximativ 30 km și tura lungă de aproximativ 60 km. Trasee vor urca unele din cele mai înalte dealuri din Moldova, separate de munții Carpați prin lunca Siretului, respectiv dealul Balș – Holm și dealul Tudora – Vorona (în jur de 600m altitudine), secționate de izvoarele Bahluiului, cel care traversează mai la vale și orașul Iași. Din vârful Balșului zările se deschid largi spre răsărit spre câmpia Moldovei.

Aceste dealuri sunt atât de mari încât privind pe hartă de la vest spre est până dincolo de stepa Kazasthanului din îndepărtata Asie, nici o formă de relief nu le poate contesta supremația. Aceste locuri bine împădurite au reprezentat un adevărat refugiu pentru populația Moldovei la vremuri de restriște, iar astăzi tainice lăcașuri de cult fiind prilej de reculegere. Cele mai cunoscute sunt: Mănăstirea Vorona, Mănăstirea Sihăstria Voronei, Mănăstirea Lacuri, Schitul Balș, Mănăstirea Oneaga, chilia din piatră a sfântului Onufrie.

Evenimentul este organizat de MTB Nordul Moldovei, Asociația Pro Natura Rarău, magazinul de biciclete Activexplore.ro din Botoșani, DBL Design, primăria orașului Hârlău, primăria comunei Deleni şi primăria comunei Scobinți.

Prima ediție a Maratonului MTB Nordul Moldovei a avut loc pe data de 30 aprilie 2011, cu startul din centrul orașului Botoșani pe un traseu pitoresc ce a inclus: cetatea dacică Stâncești, Lacul cu Nuferi și Memorialul Ipotești. Au urmat apoi alte trei ediții cu startul de la Vârfu Câmpului prin frumoasele păduri de la Cucorăni și Gorovei. Maratonul acesta de ciclism a devenit un eveniment cu prezență națională, la ultima ediție prezentându-se 200 concurenți iar de-a lungul anilor am avut cicliști din Botoșani, Suceava, Iași, Bacău, Neamț, Harghita, Covasna, Galați, Constanța, București, Cluj.

Pentru mai multe detalii vizitaţi site-ul evenimentului www.mtbnordulmoldovei.com!


Ultimele stiri
Au început consultările pentru desemnarea unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Sorin Grindeanu: „susținem soluții din are…

Nava lovită în apropierea platformei Pescăruș a OMV Petrom s-a scufundat. Trei dintre cei 11 membri ai echipajului…

Reacții după protestele susținătorilor lui Călin Georgescu, care au făcut gesturi de intimidare la adresa jurnalistului Cristian Tudor…

Directoarea CJI despre gestul simpatizanților lui Georgescu la adresa lui Cristian Tudor Popescu: „Niciodată astfel de gesturi nu…

Republica Moldova: Un angajat al Poliției de Frontieră a fost rănit după ce un proiectil a lovit un…

Percheziții DNA în șase județe. Polițiști și lucrători vamali, suspectați că ar fi luat mită de la transportatori…

Premiul Nobel pentru Medicină 2026. Laureați sunt Karl Deisseroth, Peter Hegemann și Georg Nagel „pentru descoperirile lor privind…

Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări. Secretarul general al PSD: „Mergem astăzi la Palatul Cotroceni…

Spania: Premierul Pedro Sánchez convoacă alegeri anticipate. Scrutinul va avea loc pe 29 noiembrie

Ce înveți despre somn abia după ce pleci de acasă la facultate (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează