Confidenţialitate


Mănăstirea Clocociov, una dintre cele mai vechi mănăstiri din România | GALERIE FOTO


Mănăstirea Clocociov, una dintre cele mai vechi mănăstiri din România | GALERIE FOTO

Mănăstirea Clocociov, situată în partea de sud a orașului Slatina, județul Olt, a fost atestată documentar la 1512, în timpul domniei lui Neagoe Basarab.

Unii istorici susțin că această mănăstire este mult mai veche și că ar fi fost construită în secolul al XIV-lea, în timpul lui Vintilă Vodă, deoarece și orașul Slatina datează din același secol, însă nu s-au păstrat dovezi în acest sens.

În anul 1594, Mihai Viteazul, care este pictat alături de Doamna Stanca pe peretele de apus al naosului, rezidește mănăstirea din temelii. Istoricii spun că este cea de-a doua biserică a lui Mihai Viteazul în Țara Românească, după biserica Mihai Vodă din București.

În anul 1628, a avut loc un puternic cutremur care a afectat profund mănăstirea, astfel că, în anul 1645, a avut parte de rezidiri capitale.

Așadar, biserica ce se vizitează în zilele noastre este cea de la 1645, chiar și pictura, în mare parte, este cea originală, din secolul XVII. Fresca originală din 1645  a fost descoperită în 1982 – 1987, sub alte două straturi de pictură.

În secolul al XIX-lea, mănăstirea a avut o perioadă de declin. La revoluția lui Tudor Vladimirescu, în anul 1821, turcii au trecut prin Slatina și au jefuit mănăstirea, iar după Primul Război Mondial, aceasta este devastată și părăsită timp de 10 ani.

În anul 1942, Mănăstirea Clocociov a fost transformată în mănăstire de maici.

FOTO: Lavinia Dragomir


Ultimele stiri
Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)

ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează