Confidenţialitate

Mama’ lui Harry Potter, despagubita in justitie

J.K. Rowling a decis să doneze întreaga sumă primită – deocamdată necunoscută – unei organizaţii de caritate, Soldier’s Charity, o fundaţie care îi ajută pe militari şi pe familiile lor.

Romanciera multimilionară a depus plângere împotriva cabinetului de avocatură Russells după apariţia, în luna iulie, a unui articol în cotidianul britanic Sunday Times care dezvăluia faptul că celebra scriitoare a publicat sub pseudonim un roman poliţist, intitulat ‘The Cuckoo’s Calling’.

Ea a scris această carte sub pseudonimul Robert Galbraith, prezentat în prefaţa volumului ca fiind un fost membru al forţelor armate britanice, care a lucrat apoi în sectorul privat, în domeniul securităţii civile.

Cabinetul Russells a recunoscut că unul dintre asociaţii săi, Chris Gossage, a dezvăluit acest secret unei prietene, Judith Callegari, care a vândut apoi această informaţie jurnaliştilor de la Sunday Times.