Confidenţialitate


Maia Sandu: Sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei


Maia Sandu: Sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei

Preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu a transmis, duminică seară, un mesaj de mulţumire alegătorilor moldoveni care au participat la alegerile parlamentare anticipate.

Într-un mesaj postat pe Facebook, liderul de la Chişinău a subliniat că, prin votul lor, alegătorii au pus umărul la întărirea democraţiei în R. Moldova. Totodată, Maia Sandu şi-a manifestat nemulţumirea faţă de modul în care au funcţionat instituţiile statului implicat în organizarea alegerilor.

“Vă mulţumesc celor care aţi mers astăzi la vot şi aţi pus umărul la întărirea democraţiei în Moldova. Democraţia noastră este încă tânără, cu multe probleme, dar exemplul celor care, în ţară sau în diasporă, au trecut peste toate obstacolele pentru a merge la vot este un motiv de a avea încredere că vom reuşi să construim o ţară liberă şi un stat care se îngrijeşte de cetăţenii săi. La aceste alegeri s-a confirmat încă o dată că unele instituţii ale statului sunt departe de a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. Unele instituţii care s-au ocupat de organizarea alegerilor sunt întoarse cu cheia politică, ignoră legile şi pun în pericol organizarea unor alegeri libere şi corecte. Dacă vrem să devenim o democraţie puternică, astfel de lucruri nu trebuie să se mai repete. Avem nevoie de instituţii puternice, care să respecte şi să asigure alegerea liberă a oamenilor. Ca preşedinte, vă promit că, în următorii ani, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru ca oamenii să poată să voteze mai uşor, fără presiuni şi fără corupţie electorală. Aceasta este o prioritate pentru viitorul Parlament şi sper să pot lucra alături de o majoritate formată din oameni oneşti pentru a face din ziua votului o sărbătoare a democraţiei pentru fiecare cetăţean”, a scris Maia Sandu.

De asemenea, șefa statului moldovean şi-a manifestat speranţa să aibă alături “un guvern integru şi competent”.

“Sper ca astăzi să fie finalul unei ere grele pentru Moldova, sper ca astăzi să fie sfârşitul domniei hoţilor asupra Moldovei. Provocările sunt mari, iar oamenii au nevoie de rezultate. Oamenii trebuie să simtă cât mai curând beneficiile unui Parlament curat şi ale unei guvernări care chiar se preocupă de problemele populaţiei. Energia de astăzi de la vot trebuie folosită pentru a schimba Moldova şi pentru a o transforma într-o ţară din care nu doar că nu se mai pleacă, dar în care se şi revine. Ca preşedinte, vreau să lucrez alături de un guvern integru şi competent pentru a uni societatea şi a pune interesul cetăţenilor în centrul eforturilor de guvernare”, a adăugat Sandu.

Proeuropenii s-au impus în alegeri.

Partidul Acțiune și Solidaritate a înregistrat un scor de 52,50% din voturi (63 mandate), depăşind Blocul Electoral al Comuniştilor şi Socialiştilor, care au fost susţinuţi de doar 27,38% din electorat (32 mandate).


Ultimele stiri
România în Direct. Și dacă România are nevoie de PSD? | AUDIO

100 de ani de la apariția personajului Winnie the Pooh. Povestea simpaticului urs galben care a încântat nenumărate…

Catolicii din întreaga lume se roagă pentru însănătoșirea Papei Leon al XIV-lea, diagnosticat cu cancer pulmonar | AUDIO

Mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara ar fi vizați într-un dosar DNA. Dominic Fritz acuză motivații politice: „Acum…

Olt: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi furat o mașină în care s-ar fi aflat și un…

Turcia: Poliția a preluat controlul asupra televiziunii Halk TV, apropiată opoziției, și a întrerupt emisia în direct |…

Social-democrații decid astăzi dacă intră la guvernare. Marian Neacșu: „Cred că va fi un guvern mixt, dacă va…

Uniunea Europeană deschide noi capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și Republicii Moldova | AUDIO

Prahova: Percheziții într-un dosar privind împrumuturi obținute cu acte false de la Case de Ajutor Reciproc. Prejudiciul ajunge…

Iași: Pelerinajul de Sfânta Parascheva: peste 170.000 de credincioși s-au închinat la racla cu moaște. Autoritățile au închis…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează