Confidenţialitate


Mai multe teatre din Franţa vor prezenta reclame înainte de începerea spectacolelor


Mai multe teatre din Franţa vor prezenta reclame înainte de începerea spectacolelor

Mai multe teatre din Franţa vor prezenta reclame şi materiale de promovare a viitoarelor producţii înainte de începerea spectacolelor, scrie AFP.

Douăsprezece teatre private din capitala franceză vor începe, din luna noiembrie, să proiecteze înainte spectacolelor anunţuri comerciale, dar şi promoţionale.

Cinci instituţii din afara Parisului au semnat acorduri cu alte 30 de teatre – inclusiv cu filiale ale unora de stat – pentru a da curs acestei iniţiative.

”Teatrele sunt prinse într-o problemă cu două feţe: cum să îşi promoveze spectacolele şi cum să completeze facturile şi subvenţiile în scădere”, a spus Alexandre Vernier, care conduce ODW Regie, agenţia din spatele iniţiativei.

Compania sa va proiecta anunţuri timp de 4 minute înainte de începerea spectacolelor, dintre care două minute vor fi acordate reclamelor, iar restul pentru promovarea viitoarelor puneri în scenă.

”Ideea nu este să supărăm amatorii de teatru, ci să le oferim ceva la care să se uite în timp ce aşteaptă să înceapă spectacolul”, a mai declarat el.

Vernier a precizat că vor fi difuzate cu precădere anunţuri comerciale care vizează bijuterii, maşini şi parfumuri.

Karine Marchi, care conduce patru teatre din centrul Parisului, este de părere că prezentarea de reclame în astfel de spaţii era pasul următor ”evident”.

Mulţi alţi proprietari de teatre sunt sceptici. Jacques Mailhot, care conduce cabaretul Les 2 Anes din Paris, a afirmat: ”Suntem deja bombardaţi cu reclame peste tot, este nevoie să adăugăm?”. El a menţionat şi faptul că ideea nu e nouă – teatrele obişnuiau în trecut să proiecteze advertoriale scrise.

Bernard Murat, care deţine teatrul Edouard VII din Paris şi conduce uniunea teatrelor private, a spus că vânătoarea după bani din reclame este o ”expresie a dezorganizării”.


Ultimele stiri
Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…

Tulcea: Alertă RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au…

Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează