Confidenţialitate


MAE recomandă românilor să evite călătoriile în Rusia iar cei care sunt acolo sunt sfătuiți să ia în considerare părăsirea Federației


MAE recomandă românilor să evite călătoriile în Rusia iar cei care sunt acolo sunt sfătuiți să ia în considerare părăsirea Federației

Statele Unite, Bulgaria, Estonia și Polonia își avertizează cetățenii să părăsească Rusia rapid, iar dacă rămân în Federație să fie extrem de vigilenți. Și Ministerul de Externe de la București a transmis un avertisment.

Cetățenii români sunt sfătuiți să evite călătoriile neesențiale în Rusia, iar celor care se află acolo temporar li se recomandă să ia în considerare părăsirea teritoriului federației cât mai curând.

Ambasada Statelor Unite la Moscova precizează într-o alertă de securitate că dată fiind mobilizarea dispusă de Kremlin, Federația ar putea să refuze recunoașterea cetățeniei americane pentru cei care o au și pe  cea rusă și astfel, părăsirea țării să fie imposibilă.

Așadar, SUA le recomandă cetățenilor săi să plece din țară imediat.

Și Ministerul de Externe al Bulgariei le recomandă cetățenilor săi aflați în Rusia să ia în calcul părăsirea Federației cât mai curând posibil, dată fiind sitiația complicată.

Sfaturi similare pentru proprii cetățeni au făcut și autoritățile poloneze.

Vă reamintim, mai multe surse citate de platforma Meduza au relatat că la Kremlin se discută despre posibilitatea închiderii granițelor, cel puțin în anumite regiuni, după ce sute de mii de ruși, mai ales bărbați, au părăsit Federația după decretarea mobilizării.

Citește și: Uniunea Europeană promite noi sancțiuni în urma „referendumurilor” ilegale din Ucraina. „Izolăm şi lovim şi mai tare Rusia”, spune Ursula von der Leyen

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO

Leul s-ar deprecia și mai mult dacă S&P ar retrograda România la categoria junk, avertizează economistul Cristian Păun:…

Cine va fi următorul premier desemnat? Nume vehiculate înaintea consultărilor de la Cotroceni | AUDIO

Creșterea euro, resimțită de români. Cu cât cresc chiriile, ratele și prețul apartamentelor | AUDIO

Moody’s reacționează după eșecul Guvernului Mureșan: „Probabilitatea unor alegeri anticipate este semnificativă” | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează