Confidenţialitate


MAE: Autorităţile portugheze au modificat condiţiile de intrare în ţară


Autorităţile portugheze au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul ţării, în contextul pandemiei de Covid, acestea urmând să se aplice începând cu 31 ianuarie, ora 0.00, a anunţat, sâmbătă seara, Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit unui comunicat al MAE, conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile portugheze, toate persoanele care călătoresc în Republica Portugheză, pe cale aeriană, din state membre UE sau asociate Spaţiului Schengen care înregistrează o incidenţă a cazurilor între 150 şi 500 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile (categorie în care se află şi România), trebuie să prezinte un test molecular (tip RT-PCR) cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării.

Totodată, în cazul acestor categorii de persoane, autorităţile portugheze recomandă efectuarea doar a călătoriilor care sunt esenţiale.

De asemenea, începând cu aceeaşi dată, este interzisă circulaţia rutieră la frontiera terestră, indiferent de tipul vehiculului, cu excepţia transportului internaţional de marfă, transportului de lucrători transfrontalieri şi a circulaţiei vehiculelor de ambulanţă, descarcerare şi a serviciului de urgenţă; sunt suspendate circulaţia feroviară (cu excepţia transportului de marfă) şi transportul fluvial între Republica Portugheză şi Regatul Spaniei; a fost reintrodus controlul la frontierele terestre şi fluviale.

MAE mai precizează că măsurile privind limitarea circulaţiei la frontierele terestre şi fluviale cu Regatul Spaniei nu se aplică în următoarele cazuri: intrarea cetăţenilor portughezi şi a deţinătorilor de autorizaţii de rezidenţă în Republica Portugheză; deplasarea persoanelor nerezidente în Republica Portugheză pentru scopuri strict esenţiale (spre exemplu: activităţi profesionale realizate în cadrul unor activităţi cu caracter internaţional, transporturi de marfă, deplasări în scopuri umanitare, deplasări în scopul transportului de lucrători transfrontalieri şi a lucrătorilor sezonieri, cu contract de muncă dovedit corespunzător); ieşirea persoanelor rezidente în alte state.

Ministerul Afacerilor Externe aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351 21 396 6463, +351 21 396 0866, +351 21 397 2648, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice la Lisabona: +351 927 411 628.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, inclusiv prin consultarea paginilor de internet:
https://www.mae.ro/node/51925 şi http://lisabona.mae.ro/.


Ultimele stiri
Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport? 

Ratingul României, reconfirmat de JCR la BBB+: perspectivă stabilă și deficit bugetar în scădere

Ziua Mondială a Teatrului 2026: premiere, proiecții speciale și mesaje emoționante din partea actorilor: „Tot ce am e…

Vizită oficială a premierului slovac Robert Fico în România: întâlniri cu Ilie Bolojan și Nicușor Dan | VIDEO

Ploi și vânt puternic în aproape toată țara, în acest weekend. Cod galben în mai multe regiuni până…

Poliția din Marea Britanie redeschide un dosar în cazul lui Andrew Tate. Este vizat de acuzații de viol,…

DEȘTEPTAREA: Efectul Zeigarnik – de ce sarcinile neterminate ne bântuie memoria

Mircea Lucescu și Ionuț Radu reacționează după ce naționala de fotbal a ratat calificarea la Cupa Mondială: „Doare…

Donald Trump anunță un gest de bunăvoință al Iranului în negocierile de încheiere a conflictului: acces pentru zece…